Raul Rusescu a pus capăt calvarului de la Sevilla. Apreciat de fani, fostul stelist a primit mult prea puține șanse din partea antrenorului Unai Emery. Atacantul și-a exprimat dorința de a fi lăsat să plece în cazul în care nu va putea juca mai mult, iar Sevilla a hotărât să îl împrumute la Sporting Braga.
Fostul atacant al Stelei a vorbit despre transferul la Braga și despre faptul că nu a primit nicio explicație pentru faptul că nu a fost folosit la Sevilla.
„Mă duc undeva unde să pot să joc, undeva unde nu o să mai simt lipsa meciurilor. E bine că a fost în Portugalia, așa a fost să fie, e bine pentru mine. Nu am avut niciun moment vreun regret că am plecat și am ajuns la Sevilla, a fost o alegere bună pentru mine la momentul respectiv. A fost o perioadă grea în care am muncit foarte mult și sper ca de acum încolo să fiu răsplătit. Nu mi s-a spus de ce nu sunt folosit”, a spus Raul Rusescu, conform Dolce Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER