Mijlocașul Răzvan Cociș a marcat un gol în partida pe care echipa sa, Hoverla Ujgorod, a câștigat-o, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 6-0 (3-0), în fața formației Volin Luțk, în etapa a XXVIII-a a campionatului ucrainean.
Cociș, care a jucat tot meciul, a înscris în minutul 72. Atacantul Marius Niculae a intrat pe teren la Hoverla Ujgorod în minutul 75, în timp ce fundașul Cristian Oros a fost rezervă.
Mijlocașul Eric Bicfalvi a evoluat tot meciul pentru Volin Luțk, în timp ce Florentin Matei a intrat pe teren în minutul 34.
Celelalte goluri ale învingătorilor au fost marcate de Șațkih ‘3, Akakpo ’29, Feșciuk ’36, Lisițki ’73 și Șarpar ’90+3.
În urma acestui rezultat, Hoverla Ujgorod se află pe locul 13, cu 25 de puncte, în timp ce Volin Luțk ocupă poziția a 12-a, cu 27 de puncte.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER