Răzvan Lucescu a ales ce va face din sezonul următor, după dezamăgirea trăită cu PAOK: „Pentru mine e important”

După ce a cucerit Cupa Greciei în primul său sezon ca antrenor al lui PAOK, Răzvan Lucescu nu duce lipsă de oferte. Totuși, fostul antrenor și jucător al Rapidului va rămâne la formația din Salonic și în sezonul următor.

Acesta a afirmat că nu se gândește să plece de la echipa care i-a adus primul trofeu după aproape patru ani ca antrenor în Grecia: „Mai am un an de contract cu PAOK și în sezonul următor voi fi tot aici. Pentru mine asta este important, să lucrez cu acest grup minunat de jucători. Nu mă gândesc să plec, voi rămâne aici și în sezonul următor”, a dezvăluit Răzvan Lucescu în cadrul unei conferințe de presă.

Lucescu a avut un prim sezon bun ca antrenor al formației din Salonic, fiind aproape de câștigarea titlului, cucerit în cele din urmă de AEK. PAOK și-a luat revanșa în finala Cupei Greciei, când s-au impus cu 2-0 în finală, cu golurile marcate de Vierinha în minutul 65, respectiv Pelkas în minutul 90+3. Fostul jucător al FCSB-ului, Fernando Varela, în prezent la PAOK, a fost eliminat în ultimul minut al partidei, după ce a încasat al doilea cartonaș galben.

Înainte să fie numit antrenor principal la PAOK, Răzvan Lucescu a antrenat-o pe Skoda Xanthi timp de trei sezoane. Ca antrenor, Lucescu a mai cucerit două Cupe ale României, pe vremea când o antrena pe Rapid.

Articol scris de Daniel Anghel

Publicat: 19 05. 2018, 19:09
Actualizat: 19 05. 2018, 19:10