Răzvan Lucescu a intrat în atenția echipelor din marile campionate, dar patronul Savvidis a reacționat prompt. Patronul lui PAOK i-a pus pe masă un contract beton

Răzvan Lucescu (50 de ani) a intrat în atenția cluburilor importante din Europa, după performanța uriașă reușită cu PAOK Salonic: titlul în Grecia după 34 de ani. Însă, din precizările presei elene, românul are o clauză de reziliere uriașă, de două milioane de euro.

Astfel, indiferent dacă speculațiile potrivit cărora Lucescu ar avea oferte din Turcia și Italia, echipele interesate trebuie să bage serios mâna în buzunar. Dar trebuie să se grăbească. Ivan Savvidis, patronul lui PAOK Salonic, poate să-i ofere un nou contract lui Răzvan Lucescu și, pe lângă creșterea salariului, să-i mărească suma de reziliere cu câteva sute de mii de euro.

  • Actualul contract al lui Lucescu jr. cu PAOK expiră în vara lui 2020. Înțelegerea îi oferă antrenorului un salariu anual de 400.000 de euro

PAOK Salonic a câștigat, duminică, titlul în Grecia, învingând cu scorul de 5-0 pe Levadiakos, în penultima etapă a campionatului elen. Tehnicianul are ocazia să scrie istorie pentru PAOK în perioada următoare. Poate face dubla pentru prima dată în istoria lui PAOK, dacă trece de Asteras în semifinalele Cupei Greciei. În meciul tur s-a impus cu 2-0, iar returul este programat joi. În ultimul act, echipa lui Lucescu va juca, cel mai probabil, cu AEK (2-0 în turul cu Lamia).

PAOK Salonic a câștigat al treilea titlu din istoria clubului, cu Răzvan Lucescu în postura de antrenor principal. Celelalte două au fost obține în sezoanele 1975/1976 și 1984/1985. În vitrina clubului se mai află șase Cupe ale Greciei, obținute în 1972, 1974, 2001, 2003, 2017 și 2018. Dacă va reuși eventul în acest sezon, Răzvan Lucescu va fi primul antrenor din istoria de 93 de ani a clubului care va bifa această performanță. De asemenea, dacă va scoate măcar un punct în ultima rundă, pe terenul lui PAS Giannina, Lucescu Jr va intra în istoria fotbalului elen.

Până la Lucescu, un singur antrenor a mai terminat neînvins un sezon. Croatul Stjepan Bobek a condus Panathinaikos spre titlul din 1964, într-un sezon în care verzii au fost neînvinși. Bobek a murit în 2010, la vârsta de 86 de ani.

Pentru prima dată în ultimii 31 de ani, titlul merge la o echipă din afara Atenei. PAOK și-a egalat rivala din oraș, Aris, la numărul de titluri câștigate. Acum ambele au câte trei. Revenită în acest sezon pe prima scenă, Aris a triumfat în prima ligă în 1928, 1932 și 1946. AEL Larissa era ultima echipă din provincie care reușise să câștige titlul, în 1988.

Campioanele Greciei

  • Olympiacos – 44 de titluri
  • Panathinaikos – 20
  • AEK Atena – 12
  • Aris și PAOK Salonic – 3
  • AEL Larissa – 1

Publicat: 22 04. 2019, 16:39
Actualizat: 22 04. 2019, 16:40