Răzvan Lucescu are o explicație pentru înfrângerea cu Chelsea: „Am fost dominați de sentimente”. Reacția lui Toșca după primul meci pe „Toumba”

Răzvan Lucescu are o explicație pentru înfrângerea cu Chelsea:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Lucescu a apărut extrem de nemulțumit după înfrângerea cu Chelsea din Liga Europa, spunând la finalul partidei că jucătorii săi au fost dominați de sentimente.

„Am fost dominați de sentimente, de emoții la începutul meciului, am primit acel gol foarte repede și a fost un moment din care am crezut că ne va fi greu tot meciul. În repriza a doua, putem spune că am controlat mai bine meciul, am fost mai echilibrați, am început să ducem mingea în față. Este un rezultat normal, eu sunt mulțumit de efortul uriaș al jucatorilor.

Am pregătit meciul analizând bine adversarul. Au foarte multe calități, jucători de valoare, ajung rapid în careu. Am încercat să fim compacți, să evităm situațiile periculoase, dar știam că Chelsea e o echipă rapidă și organizată, agresivă. Am jucat cu una dintre cele mai bune echipe din Europa la această oră. Au calitate, experiență, au câștigat titluri și sunt organizați mult mai bine. E un meci în care am pierdut, dar am ieșit cu capul sus de pe teren”, a spus Răzvan Lucescu, după înfrângerea cu Chelsea.

Alin Toșca a debutat pentru PAOK în meciul de cinci stele cu Chelsea și a rămas impresionat de atmosfera creată de suporterii din Salonic: „Îmi pare rău că nu am reușit să obținem un rezultat bun în acest meci, mai ales pentru oamenii care au venit la stadion. Chiar ar fi meritat un rezultat mai bun. Au creat o atmosferă incredibilă și ne-au împins de la spate. Eu m-am acomodat aici. Mă ajută toată lumea, antrenorul, Varela, toți oamenii pe care-i cunoșteam deja. Mă simt foarte bine la PAOK”, a spus Toșca, pentru Telekom Sport.

Chelsea a fost net superioară și a condus partida de pe „Toumba” de la un capăt la celălalt. Willian, brazilianul crescut de Mircea Lucescu, a marcat unicul gol al meciului, în minutul 7, din pasa lui Ross Barkley. În celălalt meci al Grupei L, BATE Borisov a învins MOL Vidi, scor 2-0.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×