Răzvan Lucescu, antrenorul echipei PAOK, s-a declarat dezamăgit după meciul pierdut cu Marseille și a explicat unde au greșit elevii săi.
Partida dintre Marseille și PAOK s-a disputat joi seară, pe Stadionul Velodrome, în cadrul sferturilor de finală din Conference League, iar francezii au învins cu scorul de 2-1.
Gerson a descis scorul în minutul 13, iar Payet a majorat diferența în minutul 45. Pentru PAOK a marcat El Kaddouri, în minutul 48. Francezii au rămas și în inferioritate numerică în minutul 90+4, după ce Gerson a încasat cartonașul roșu.
La finalul acestei partide, Răzvan Lucescu a explicat că elevii săi ar fi trebuit să aibă mai multă răbdare în joc, ceea ce nu au făcut și fapt care l-a dezamăgit pe antrenorul român.
„Nu sunt de acord că trebuia schimbat ceva, ar fi trebuit să jucăm la fel în prima repriză. Am ales să jucăm un meci în viteză, fără să avem răbdare. Al doilea gol primit este dovada calității pe care o are Marseille. Este o echipă care îți poate face probleme atunci când e cu mingea la picior.
Sunt dezamăgit cu ce s-a întâmplat în prima repriză, ar fi trebuit să avem mai multă răbdare, să ținem de minge.
În a doua repriză am făcut ceea ce trebuia să facem. În ultimele 10 minute am pus presiune la câteva faze fixe, am fi putut să înscriem un gol și să obținem o remiză. Eu nu-mi schimb trăirile și impresiile (n.r. despre șansele la calificare).
Am văzut ceea ce mă așteptam să văd. În prima repriză Marseille a fost în avantaj, dar fără a avea foarte multe ocazii. În a doua repriză am jucat cu multă încredere în noi, așa cum ne-am dorit”, a spus Răzvan Lucescu, potrivit sportdog.gr.
Returul întâlnirii dintre PAOK și Marseille se va disputa peste o săptămână, pe 14 aprilie, de la ora 22:00, în Grecia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER