Răzvan Lucescu domină Grecia, dar în vestiarul lui PAOK nu e liniște. Reacția antrenorului, după ce s-a certat cu un jucător important: „Voi nu știți multe! Doar atunci va mai face parte din grup, pentru că altfel nu se poate”

PAOK Salonic a învins sâmbătă Xanthi, scor 2-0, a obținut a zecea victorie în 11 meciuri în campionatul Greciei și s-a distanțat la cinci puncte de Atromitos, dar nu toate lucrurile sunt roz în sânul clubului grec. La finalul partidei câștigate contra fostei echipe, Răzvan Lucescu a vorbit deschis despre conflictul pe care-l are cu Amr Warda (25 de ani).

Mijlocașul ofensiv egiptean a avut un moment de revoltă pe 15 septmebrie, după o victorie cu 3-1, când i-a reproșat lui Răzvan Lucescu faptul că e folosit prea puțin. Atunci, fiul lui Mircea Lucescu l-a scos din lot, l-a lăsat în tribune cinci meciuri și situația a părut că se dezamorsează după ce africanul și-a cerut scuze. Răzvan l-a folosit, dar în ultimele două meciuri a decis să-l pedepsească din nou, semn că atitudinea lui Warda nu s-a îmbunătățit. Iar sâmbătă antenorul a fost direct: „Voi nu știți multe și nu vreau să vorbesc acum despre asta. Nu intru în război cu un jucător. Dacă el îmi dovedește că se dedică total cauzei noastre, fizic, psihic, atunci va face parte din grup. Fiecare ar trebui să se concentreze și să fie gata să se sacrifice pentru echipă. Altfel, nu se poate”, a declarat Răzvan Lucescu în momentul în care a fost întrebat despre situația lui Amr Warda.


Amr Warda și Răzvan Lucescu într-un moment în care relația lor era doar lapte și miere.

Cotat la 2,5 milioane de euro, Warda, care a fost crescut de El Ahly, a ajuns la PAOK în 2017, de la Panetolikos, pentru doar 350.000 de euro. A petrecut un sezon împrumutat la Atromitos, iar în vară s-a întors la clubul patronat de Ivan Savvidis. În acest sezon, a prins doar 521 de minute, marcând o singură dată, în egalul cu Benfica, 1-1, din play-off-ul Ligii Campionilor.

După 11 etape în care a câștigat zece meciuri, a remizat unul, a marcat 19 goluri (al doilea cel mai bun atac, după Panathinaikos, cu 20 de reușite) și a primit doar patru, Răzvan Lucescu e lider detașat în Grecia, cu 29 de puncte, cinci și un meci mai mult decât Atromitos, echipa de pe locul al doilea. Pe trei e marea rivală Olympiakos, cu 20 de puncte în zece meciuri, în timp ce AEK Atena, coșmarul de anul trecut, e abia pe locul al șaselea, cu doar 17 puncte.

Publicat: 25 11. 2018, 17:13
Actualizat: 25 11. 2018, 17:14