Răzvan Marin, decisiv în Sampdoria – Cagliari! Cursă superbă reușită de către mijlocașul român! Radu Drăgușin a intrat și el pe teren | VIDEO
Răzvan Marin, mijlocașul român în vârstă de 25 de ani al lui Cagliari, a fost decisiv în meciul su Sampdoria.
Sampdoria și Cagliari s-au întâlnit joi, în cadrul etapei cu numărul 20 din Serie A, iar echipa la care activează Răzvan Marin a învins cu scorul de 2-1.
Sampdoria a deschis scorul în minutul 18, prin reușita lui Manolo Gabbiadini care a stabilit și rezultatul primei reprize, 1-0 pentru gazde.
Răzvan Marin, decisiv în Sampdoria – Cagliari! Radu Drăgușin a intrat și el pe teren
În partea secundă a jocului, Răzvan Marin a avut o mare contribuție la golul egalizator al lui Cagliari. Mijlocașul român a căzut în apropierea propriului careu, s-a ridicat rapid și a început o cursă incredibilă.
Fotbalistul român a pasat pentru Alessandro Deiola în careu, șutul italianului a fost blocat inițial de către portarul celor de la Sampdoria, însă mingea i-a revenit și acesta a trimis direct în poartă, ducând scorul la 1-1, în minutul 55.
Răzvan Marin s-a făcut remarcat pe teren în cadrul acestei partide la scurt timp după ce s-a discutat despre posibila sa plecare de la Cagliari și interesul celor de la Salernitana, echipă nou promovată în Serie A.
Cagliari a preluat conducerea în minutul 71, după golul înscris de către Leonardo Pavoletti și a închis astfel jocul la scorul de 2-1.
Radu Drăgușin, fundașul central în vârstă de 20 de ani împrumutat de la Juventus, a intrat și el pe teren în minutul 51, în locul japonezului Maya Yoshida.
Sampdoria a rămas și în inferioritate numerică în prelungirile partidei, când Antonio Candreva a văzut cartonașul roșu pentru comportament nesportiv.