Răzvan Marin, din nou impresionant. VIDEO | Gol frumos în Standard – Lokeren, al patrulea al sezonului
Răzvan Marin (22 de ani) continuă sezonul foarte bun pe care-l traversează în tricoul lui Standard Liege. Vineri seară, internaționalul român a marcat golul care a deschis drumul echipei sale spre victoria clară cu Lokeren, 3-1 pe teren propriu.
Plecat foarte bine pe un culoar liber, mijlocașul echipei naționale a fost servit foarte bine de Lestienne, a driblat portarul, apoi a finalizat simplu, deschizând scorul încă din minutul 19. Până la final, Lestienne și Edmond au mai marcat pentru Standard, în timp ce Lokeren nu a reușit decât golul de onoare, prin Deschacht, în minutul 76.
CLICK AICI PENTRU A VEDEA GOLUL
Cu reușita din poarta lui Lokeren, Marin a ajuns la al patrulea gol în cele 24 de meciuri jucate pentru Standard Liege în acest sezon.
La finalul primelor 26 de etape din prima ligă a Belgiei, Standard e pe locul al treilea, cu 45 de puncte, la egalitate cu Club Brugge, echipa de pe locul al doilea care are și un meci mai puțin disputat.