Răzvan Marin, prima reacție după ce a semnat cu Cagliari: „Este cea mai bună opțiune pentru cariera mea!”. Italienii i-au urat „bun venit” în limba română

Răzvan Marin, mijlocașul român în vârstă de 24 de ani, a părăsit-o pe Ajax, a efectuat vizita medicală la Cagliari, a semnat cu gruparea din Italia și s-a declarat încântat de această mutare.

Internaționalul român merge la Cagliari sub formă de împrumut, timp de un sezon, iar înțelegerea prevede o clauză pentru un posibil transfer definitiv în valoare de 7 milioane de euro, ce va fi activată în vara anului viitor.

Răzvan Marin, împrumutat de la Ajax la Cagliari

După ce a efectuat vizita medicală în Italia, Răzvan Marin a oferit primele declarații și s-a declarat mulțumit de această mutare. Fotbalistul a semnat contractul cu Cagliari, iar reprezentanții clubului au postat deja prima fotografie cu jucătorul român cu însemnele clubului italian.

„Sunt foarte fericit că sunt aici, abia aştept să debutez şi să fiu la dispoziţia echipei. De ce am ales-o pe Cagliari? Pentru că, în acest moment, este cea mai bună opţiune pentru cariera mea. Îmi doresc să îmi îmbunătăţesc jocul aici”, a spus Răzvan Marin, potrivit site-ului Centotrentuno.com.

Cagliari i-a urat „bun venit” lui Răzvan Marin în română

  • Doar 10 meciuri a jucat Răzvan Marin pentru Ajax în sezonul trecut al primei ligi din Olanda.
  • 8 milioane de euro este cota de piață a lui Răzvan Marin, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com.
  • 3 trofee a cucerit Răzvan Marin până în prezent: titlul de campion al României cu Viitorul (2017), Cupa Belgiei cu Standard Liege (2018) și Supercupa Olandei cu Ajax (2020)
  • 80 de meciuri a jucat Răzvan Marin pentru Standard Liege, în cele două sezoane și jumătate petrecute în Belgia. Alte 9 partide a bifat românul în preliminariile Europa League.

Răzvan Marin s-a transferat în Belgia, la Standard Liege, în ianuarie 2017, când o părăsea pe Viitorul în schimbul sumei de 4.8 milioane de euro. După doar doi ani și jumătate, în iulie 2019, Ajax a plătit pentru Răzvan Marin suma de 12.5 milioane de euro și a devenit cel mai scump transfer al unui fotbalist român.

Publicat: 31 08. 2020, 19:05
Actualizat: 31 08. 2020, 19:13