Rednic, aproape de o lovitură!** Antrenorul vrea un român cu care să atace titlul în Belgia: „Își dorește să vină la noi!”

Mircea Rednic a reușit să aibă un parcurs excelent cu Standar Liege, echipa sa fiind acum pe locul 3, la 11 puncte de locul 1 și la 5 de locul 2.

Antrenorul român vrea să întârească echipa pentru a doua parte a sezonului iar primul nume pe lista sa este Ciprian Marica, de la Schalke 04. Atacantul nu traversează cea mai bună perioadă în Bundesliga, iar un transfer în Belgia i-ar da posibilitatea de a evolua meci de meci.

Rednic a recunoscut în presa din Belgia că a discutat cu Marica posibilitatea unui transfer la Standard.

„Am vorbit cu Ciprian și i-am spus că aș fi foarte fericit dacă ar veni să joace aici. Acum s-a schimbat antrenorul. În orice caz, Marica ar dori să joace aici, pentru noi ar fi un câștig”, a spus Rednic la Radio RTBF.

În acest sezon al Bundesligii, jucătorul român nu a evoluat decât 268 de minute, în șapte meciuri, marcând un singur gol, motiv pentru care este tentat să părăsească formația din Gelsenkirchen.

Roberto Di Matteo ar putea fi noul antrenor al celor de la Schalke.

Publicat: 21 12. 2012, 10:30
Actualizat: 21 12. 2012, 10:31