„Refuz și Realul”

Florența e la picioarele românului. Este evident că Mutu se bucură de popularitatea de care avea parte poate numai argentinianul Batistuta înainte de a „trăda” prin plecarea la Roma. Pe lângă cultură, Firenze (așa cum îi zic italienii „Orașului Renașterii“) respiră fotbal. În Italia e un fenomen social.

Normal că subiectul principal al discuțiilor pe această temă este reprezentat de Fiorentina, iar atunci când se pronunță numele celei mai iubite echipe a Toscanei, la zece cuvinte auzi rostindu-se „Il Fenomeno”. E porecla lui Adrian Mutu, românul care este foarte respectat și mediatizat intens peste tot în oraș. De aceea, revenirea lui este așteptată cu sufletul la gură.

Mutu simte iubirea fanilor, a locuitorilor. Simte că nu poate trăda la rândul lui. Poate mulți nu-l cred, dar românul nostru nu e sclavul banului și simte că la Florența se bucură de mult-râvnita glorie. E hotărât să nu spună „Adio” fotbalului din orașul toscan, chiar dacă asta ar însemna să dea cu piciorul multor bani. „Ce Real, ce bani, ce echipe mari?! Nu voi mai pleca de aici. De la Florența nu pot merge în altă parte pe nicio sumă, pentru că nu banii sunt importanți pentru mine. Nu stau aici pentru bani, nu voi pleca deci pentru bani, chiar dacă ar fi să fie cu mult mai mulți!”, ne-a mărturisit Adi.

de milioane de euro e suma la care este cotat în acest moment „Briliantul“

Motivele pentru care Mutu nu vrea în ruptul capului să plece de la Florența

GLORIA
Este poate nivelul la care aspiră orice fotbalist, orice om al planetei. Să fii iubit de un oraș întreg este într-adevăr fantastic. Îți oferă o senzație unică.

ECHIPA
Deși mulți îl sfătuiesc să plece la o formație de top din Europa, Adi preferă gruparea „viola”, acolo unde e respectat, unde vocea lui stăpânește vestiarul. Și până la urmă, Fiorentina nu e orice echipă…

ANTRENORUL
Mutu a câștigat simpatia și încrederea lui Prandelli cu mulți ani în urmă, la Verona. „Cesare Prandelli e ca un tată pentru mine. Visul meu este să câștig un trofeu important alături de el“.

STABILITATEA
La Florența, Mutu a găsit ceea ce îi lipsea: echilibrul. Familia lui se simte excelent în acest oraș italian. Nu mai are parte de agitația din anii trecuți.

CAMPIONATUL
Chiar dacă pleci la o formație precum Real Madrid, totuși campionatul italian nu se compară cu niciun altul. Aici dovedești cât ești de fotbalist și poate unii se pot întreba cum de Mutu e singurul român care a reușit atât de multe în Serie A.

Publicat: 28 02. 2008, 21:51
Actualizat: 29 02. 2008, 02:03