Refuză Mutu Fiorentina?
Adrian Mutu ar fi trebuit să revină deja în Peninsulă, însă a ales să-și continue vacanța la Miami alături de soția și de fiicele sale până în preajma zilei de 15 iulie, atunci când va avea loc reunirea de la Fiorentina.
Bineînțeles, asta numai în cazul în care Mutu va rămâne la gruparea Viola, lucru aflat în continuare sub semnul întrebării, în ciuda afirmațiilor optimiste ale patronului Della Valle și ale tehnicianului Cesare Prandelli.
„Mutu va rămâne cu noi și sezonul viitor. Mă aștept să înscrie 15 goluri și, în plus, să mai ofere cel puțin alte șase-șapte pase decisive colegilor săi“, a declarat Prandelli în Gazzetta dello Sport.
Totuși, Fiorentina îl poate pierde pe Adrian, presa italiană dezvăluind faptul că atacantul român s-a înfuriat pe florentini după ce aceștia i-au oferit pentru reînnoirea contractului o mărire a salariului de doar 150 de mii de euro. Asta ar însemna practic o creștere infimă a remunerației, care în prezent ajunge la 2 milioane de euro (cu tot cu bonusuri). Lucru de neconceput pentru „Il Fenomeno“, care le cere celor de la Fiorentina un salariu aproape imposibil, de 4 milioane de euro.
Îi surâde AS Roma
Ca să nu mai vorbim de faptul că, în cazul unei oferte de 16-18 milioane de euro pentru român, nici finanțatorul Della Valle nu ar mai fi atât de hotărât să-l păstreze la Fiorentina. Conform Il Romanista, Alessandro Moggi, agentul fotbalistului, se va întâlni astăzi cu Pantaleo Corvino pentru a-i comunica refuzul lui Mutu, acesta din urmă părând a fi dispus să ia în calcul o eventuală plecare la AS Roma.
"Mutu nu s-a gândit niciodată serios să plece. Îl aștept să execute primul penalty de care va beneficia Fiorentina"
Cesare Prandelli – antrenor Fiorentina
23 de goluri a marcat Mutu în ultimul sezon pentru Fiorentina, 17 în Serie A și 6 în Cupa UEFA
18 milioane de euro este salariul actual pe care Mutu îl primește de la Fiorentina