Remiză nebună pentru Dan Petrescu în prima etapă din Rusia! Dinamo – Volga 2-2
Echipa lui Dan Petrescu a terminat la egalitate, scor 2-2, primul meci din noul sezon al campionatului Rusiei.
Totul s-a decis în primele 30 de minute atunci când s-au marcat cele patru goluri. Oaspeții conduceau cu 2-0 după numai patru minute de joc, în urma golurilor marcate de Shulenin și Mukendi, însă Dinamo a reușit să revină în doar două minute și să egaleze. Kasaev a redus din diferență în primă fază, ca numai la un minut distanță, Voronin să restabilească egalitatea și să stabilească scorul final al partidei. La oaspeți, Mihăiță Pleșan și Adrian Ropotan au fost rezerve.
Iată principalele faze ale partidei
Min 30 – Goool Dinamo! Centrare de pe partea stângă a lui Noboa și Voronin reia din interiorul careului în plasa porții lui Abayev
Min 29 – Goool Dinamo! Kasaev reduce din diferență după o acțiune personală încheiată cu un șut la colțul scurt
Min 4 – Gool Volga! Echipa lui Dan Petrescu nu își revine din șocul primului gol și îl încasează după un minut și pe cel de-al doilea. Mukendi mărește diferența pe tabela de marcaj
Min 3 – Gool Volga! Shulenin reușește deschiderea scorului cu o lovitură de cap în urma unui corner
Iată echipele de start:
Dinamo: Shunin – Wilkshire, Fernandez, Granat, Lomic – Noboa, Yusupov – Sobolev, Voronin, Kasaev – Smolov
Rezerve: Berezovsky, Chicherin, Epureanu, Frolov, Gatagov, Panyukov, Shitov
Volga: Abayev – Polyanin, Kolodin, Bulgaru, Polczak – Shulenin, Kontsedalov – Leandro, Putilo, Karyaka – Mukendi
Rezerve: Mukendi, Danilenko, Dvornekovic, Nigmatullin, Pleșan, Ropotan, Shelton
Dan Petrescu va începe, azi de la 12:30, un nou sezon în Rusia, care se anunță mai greu decât se aștepta. Dinamo Moscova va „deschide” prima etapă cu un meci în compania celor de la Volga. Românul nu a primit întăririle pe care le aștepta, deși și-a pierdut vedeta Kokorin, cel care a ajuns la Anji.
George Florescu, Andrey Panyukov, Boris Rotenberg, Vladimir Kisenkov, Tomislav Dujmovic, Gordon Schildenfeld, Fedor Smolov, Andrey Voronin și Igor Shitov sunt noutățile pe care Dan Petrescu le are la dispoziție în acest sezon. Cel mai important transfer este însă aducerea lui Alan Kasaev. Kasaev este cotat la 4 milioane de euro în acest moment pe transfermarkt.de.
Dan Petrescu nu poate sta pe bancă la această partidă deoarece este suspendat.