RESPECT! Așa i-a cucerit Gardoș pe englezi! Fostul stelist a „rupt” Twitterul cu imaginea asta

Așa cum se poartă la orice club care își respectă suporterii, și la Southampton jucătorii se întâlnesc cu fanii pentru a le da autografe și a se fotografia cu ei.

Aleși pentru sesiunea din această săptămână au fost Florin Gardoș și Dusan Tadic (GALERIE FOTO). Cei doi au fost prezenți timp de o oră, între 16:00 și 17:00 GMT, la unul dintre magazinele oficiale ale clubului. Ambii fotbaliști au purtat pulovere festive. Al lui Gardoș a fost alb-roșu, culorile echipei, în timp ce Tadic a avut pe piept un ren pe fundal verde.

„Sfinții”, impresionați de Gardoș

Simpatizat oricum de fanii lui Southamton, Gardoș a câștigat capital de imagine și cu ocaza acestei acțiuni, după ce a acceptat să stea peste ora stabilită inițial pentru ca toți cei prezenți să apuce să-și facă o poză și să primească un autograf. Fundașul român și Tadic au fost lăudați pe rețelele de socializare pentru faptul că nu s-au grăbit deloc și au răspuns amabili tuturor solicitărilor.

@SouthamptonFC The players even stayed on late as the que was so long! pic.twitter.com/TuUQ1ytEu4

— Neil Abrahams (@Neilza3) November 27, 2014

Fanii „sfinților” nu s-au putut abține însă la vederea celor două pulovere și au declanșat o serie de glume la adresa celor doi jucători. Userul Kristian chiar s-a întrebat dacă jucătorii sunt îmbrăcați în noile echipamente pe care echipa le va purta la meciurile de acasă și din deplasare.

  • 3 meciuri în Premier League are Gardoș în acest sezon
  • Southampton ocupă locul doi în Premier League, cu 26 de puncte după 12 etape

Publicat: 28 11. 2014, 11:05
Actualizat: 12 12. 2014, 09:40