Revenirea lui Mircea Lucescu în Ucraina, aplaudată de cei de la FRF: „Și când era la Șahtior era invidiat de cei de la Dinamo Kiev”

Mircea Lucescu (74 de ani) a semnat cu Dinamo Kiev, iar revenirea sa în Ucraina este lăudată de către Mihai Stoichiță, directorul tehnic al Federației Române de Fotbal.

Ultima dată selecționer al echipei naționale a Turciei, în perioada august 2017 – februarie 2019, Mircea Lucescu revine pe banca unei echipe din Ucraina.

După ce a antrenat-o pe Șahtior vreme de 12 ani, Mircea Lucescu a acceptat să meargă la rivala Dinamo Kiev, iar Mihai Stoichiță, fostul său rival în Liga 1 pe când cei doi le antrenau pe Rapid, respectiv Steaua, este încântat de această numire.

Mihai Stoichiță aplaudă numirea lui Mircea Lucescu la Dinamo Kiev

Mai mult decât atât, Mihai Stoichiță speră ca Mircea Lucescu să le dea peste nas contestatarilor care au apărut deja, în rândul suporterilor lui Dinamo Kiev, la scurt timp de la numirea sa în funcția de antrenor principal.

„E un lucru care mă pune pe gânduri. Un antrenor în vârstă de 75 de ani se reapucă după o pauză de un an și ceva. Mă bucur că revine în circuit. El este și un simbol al reușitei în Ucraina, pentru faptul că a adunat nu știu câte titluri cu Șahtior. A scris istorie. Îți dai seama că și când era la Șahtior era invidiat de cei de la Dinamo Kiev. E extraordinar și mai e un lucru.

Eu sper să reușească cu Dinamo Kiev, pentru că am văzut reacția suporterilor care e pătimașă și irațională. Eu aș vrea să le închidă gura tuturor. Până la 80 de ani să fie sănătos și să câștige tot ce se poate câștiga. După părerea mea, este o situație extraordinară pentru noi (n.r. pentru români)”, a spus Mihai Stoichiță, la Digi Sport.

Mircea Lucescu, deja contestat de fani

Nici nu a fost instalat bine în funcția de antrenor principal al lui Dinamo Kiev că fanii au reacționat dur la adresa lui Mircea Lucescu.

„Am vrut să credem că este o glumă până în ultimul minut. Dar conducerea se pare că și-a pierdut orice urmă de bun simț, demnitate și onoare! Numirea unui antrenor de 74 de ani care a vorbit mereu urât de Dinamo reprezintă o jignire pentru fani. Cerem tuturor angajaților care mai au o urmă de demnitate să demisioneze. Iar pe fanii lui Dinamo îi anunțăm că urmează proteste cât de curând”, au anunțat ultrașii din Ucraina, pe rețelele sociale.

VIDEO: Mircea Lucesc, primele declarații ca antrenor la Dinamo Kiev

Publicat: 23 07. 2020, 19:03
Actualizat: 23 07. 2020, 19:17