Revoluție cu români

În primul amical al verii, Spalletti a folosit sistemul 4-2-4, cu Piț fundaș stânga și Stoian extremă dreapta. În fața unei selecționate de amatori, Luciano Spalletti, antrenorul Romei, și-a permis să folosească un mai rar întâlnit sistem de joc 4-2-4, la care au pus umărul și românii Piț și Stoian.

Cei doi au evoluat pe parcursul întregii părți secunde, când Spalletti a schimbat complet echipa. „De meserie” mijlocaș, Adrian Piț a fost folosit pe postul de fundaș stânga, în timp ce celălalt Adrian, Stoian, a jucat extremă dreapta. Amicalul cu amatorii din Val Pusteria a fost câștigat fără probleme, scor 9-0, dar presa din Peninsulă a rămas surprinsă de așezarea pentru care a optat tehnicianul italian, recunoscut pentru sistemul 4-2-3-1 folosit la Roma. „Am mai jucat în sistem 4-2-4 la Pisa (n.r. – împrumutat de la AS Roma), dar ca mijlocaș dreapta. Nu e nicio problemă și nicio noutate că am fost folosit ca fundaș stânga, pe vremuri am jucat pe acest post de câteva ori și la UTA, dar și în Elveția. A fost o încercare a lui Mister (n.r. – Spalletti), un experiment tactic util”, a declarat Piț pentru ProSport. „Eu aș juca oriunde, sper să fiu păstrat în lot, mai ales că atmosfera este una excelentă pentru noi, românii”, a mai spus Piț, unul dintre cei trei români convocați de Spalletti pentru perioada de pregătire, alături de Stoian și de portarul Alexandru Pena. Interesant este că unul dintre „inventatorii” sistemului 4-2-4 a fost Bela Guttman, antrenor maghiar care a activat în anii 40 în România, la Chinezul Timișoara, câștigând ulterior de două ori Cupa Campionilor Europeni cu Benfica.

5 români sunt legitimați la AS Roma: Piț, Stoian, Pena, Mladen și Gavrilă

2 titluri mondiale a câștigat Brazilia folosind sistemul 4-2-4 (1958 și 1970)

Publicat: 06 07. 2009, 22:16
Actualizat: 06 07. 2009, 22:19