Duminică ar fi trebuit să fie ziua în care Mutu să celebreze golul cu numărul 100 pentru Fiorentina. N-a fost să fie. Reaccidentare la cotul stâng. Și, de aici, motive de îngrijorare pentru națională.
Accidentarea lui Mutu i-a dat peste cap planurile lui Victor Pițurcă. Selecționerul și-ar fi dorit să aibă la dispoziție tot lotul pentru amicalul cu Croația, de pe 11 martie, însă veștile de început de an nu sunt deloc dintre cele mai bune. În ciuda știrilor ce vin din Italia, situația lui Adrian Mutu este una cu un mare semn de întrebare. Surse autorizate susțin că Adi va sta pe margine cel puțin o lună, după care există riscul enorm ca, la orice contact mai puternic, accidentarea să-i revină și să-l facă indisponibil pentru o altă perioadă destul de îndelungată. În aceste condiții, „Briliantul” are șanse mici să joace cu Croația, pe Ghencea. Recidivarea accidentării a însemnat ruperea cartilagiului de la cot, astfel încât operația pare soluția refacerii complete a zonei afectate. Surse autorizate susțin că Federația și-ar fi dorit ca Mutu să fie operat acum, pentru ca la ora meciurilor cu Serbia (28 martie) și Austria (1 aprilie) să fie apt sută la sută. Dinspre Fiorentina, însă, au venit semnale că Adi nu are nevoie de operație și că va reveni pe gazon după o perioadă de repaus total. Decarul tricolorilor se află cumva la mijloc, între dorința echipei de la care își primește salariul și cea a primei reprezentative, el încercând să facă față pe ambele fronturi. Aceeași discuție a avut loc și în toamnă, după meciul cu Franța, dar atunci a fost vorba despre genunchi. Acum, după ghinionul de duminică, la lot a apărut întrebarea dacă Adrian Mutu va rezista până la finele lui martie fără ca vreuna din cele două accidentări să recidiveze. Marica, out și el cu Croația
Pe lângă Mutu, și Ciprian Marica are probleme. El s-a ales cu o ruptură musculară, iar verdictul medicilor este dur: cel puțin trei săptămâni de repaus. Șansele ca el să fie prezent la testul cu Croația au scăzut considerabil. Din nou la inter?
Fiorentina are la această oră mare nevoie de un atacant, înaintea celor două deplasări infernale, contra lui Milan și Juve, deoarece, cel mai probabil, Adrian nu va reintra mai devreme de finalul lunii. Violeții au intrat în discuții cu Inter și îl vor imediat, până în vară, pe Balotelli, atacantul căzut la Inter în dizgrația lui Mourinho. Ar urma, în actul doi al operațiunii, trecerea în vară a lui Mutu sub comanda lui Mourinho, ceea ce ar însemna o lovitură de teatru, cunoscute fiind relațiile deloc amicale dintre antrenor și român, de pe vremea episodului „Cocaina” la Chelsea. Fiorentina ar pretinde o sumă între 14 și 15 milioane. Ciudățenii cu Mutu • Ambele accidentări au fost provocate de portari • Partea stângă a fost cea mai „afectată”: mai întâi a fost genunchiul stâng, apoi umărul stâng • Cele două leziuni au venit una după cealaltă, în condițiile în care Mutu nu suferise vreo accidentare gravă Oprița va juca la FC Aarau Daniel Oprița, fostul jucător al Stelei și al lui Dinamo, va semna un contract pe trei sezoane cu elvețienii de la FC Aarau, echipă unde evoluează și un alt atacant român, Cristian Ianu. Vârful de 27 de ani a trecut ieri cu bine de vizita medicală.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER