Rodella, după audierea în cazul Mutu: **”Varianta reducerii salariului este cea mai plauzibilă”

Avocatul Paolo Rodella a declarat că apărătorii atacantului
Adrian Mutu au respins cu fermitate, la audierile ce au avut loc
miercuri, la liga italiană, cererea Fiorentinei de a nu-i plăti
jucătorului salariul în perioada suspendării, fiind luată în calcul
varianta reducerii retribuției acestuia.

„Au fost discuții, însă nu pot să spun când va fi
anunțată decizia. Noi am respins cu fermitate cererea clubului
Fiorentina de a nu plăti deloc salariul jucătorului în cele nouă
luni de suspendare. Cred că cealaltă variantă oferită de club,
privind reducerea salariului, este cea mai plauzibilă în vederea
unei soluții finale”,
a declarat avocatul lui Mutu, Paolo
Rodella, pentru Radioblu, informează violanews.com.

Miercuri, Comisia de arbitraj din cadrul Ligii Profesioniste de
Fotbal din Italia a analizat cererea grupării Fiorentina de a nu-i
plăti integral salariul jucătorului român Adrian Mutu pe perioada
cât acesta a fost suspendat, după ce a fost depistat pozitiv cu
sibutramină la începutul acestui an.

Potrivit site-ului violanews.com, Mutu a primit de la Fiorentina
suma de 500.000 de euro din ianuarie, când a fost depistat pozitiv,
până pe data de 19 aprilie, când a fost suspendat, iar pentru cele
5 luni de la data suspendării, jucătorul ar mai fi trebuit să
primească 800.000 de euro.

Mutu va putea reveni pe teren după data de 29 octombrie.

MEDIAFAX

Publicat: 15 09. 2010, 19:51
Actualizat: 15 09. 2010, 19:54