Roma romena
AS Roma se află într-un moment foarte greu al existenței sale.
Pe fondul rezultatelor slabe din campionat au apărut la suprafață lucruri ținute până acum în secret de conducere: salarii neplătite de luni de zile, pericolul real de faliment, desele discuții pe ton ridicat între antrenorul Spalletti și jucători. Toate acestea sunt motive reale de îngrijorare pentru suporteri. În vară vor pleca multe nume importante, pentru a salva clubul de la faliment. Mexes, Aquilani și Juan sunt primele trei nume pe lista celor ce sunt aproape de „divorț“.
Cum bani de achiziții nu vor fi, deja conducerea clubului și antrenorul Spalletti au început o strânsă colaborare cu antrenorul echipei Primavera, obiectivul fiind promovarea celor mai buni tineri. Pe lista celor așteptați să facă saltul spre prima echipă sunt sigur doi români, fundașul Mladen și mijlocașul Stoian, ultimul fiind și introdus, simbolic, în secundele de final ale partidei cu Juventus.
Alți doi tineri, portarul Pena și mijlocașul Gavrilă, sunt și ei urmăriți cu atenție si nu ar fi exclus ca din sezonul viitor toți patru să facă parte constant din lotul echipei mari. În scriptele clubului mai există și un al cincilea român, Piț (25 de ani), în prezent accidentat.
"Stoian este un jucător cu o tehnică superbă, iar Mladen un fundaș foarte sigur în intervenții" – Luciano Spalletti, antrenor AS Roma
Spania> Un Zidane la naționala Spaniei
Presa franceză susține că fiul fostului internațional Zinedine Zidane, Enzo, în vârstă de 14 ani, ar putea fi convocat la naționala de juniori a Spaniei. Enzo Zidane îi calcă pe urme tatălui, puștiul fiind legitimat la Real Madrid, unde este un obișnuit al echipei de juniori a „galacticilor”, La Madrilena. Tatăl său a evoluat pentru Real în perioada 2001-2006.
Brazilia> Robinho îl dă în judecată pe Pelé
Starul lui Manchester City l-a amenințat pe idolul său, legendarul Pelé, că îl va da în judecată dacă nu își cere scuze pentru declarațiile făcute la adresa sa și a lui Ronaldo, jucătorii fiind acuzați că se droghează. „Dacă nu va reveni asupra declarațiilor, va trebui să le explice la tribunal”, a scris Robinho pe site-ul personal.
Spania> Betis, cumpărată de arabi?
Betis Sevilla este la un pas să fie cumpărată de un emir, Humaid bin Rashid Al-Nuaimi, conducătorul Ajmanului, unul dintre cele șapte state care alcătuiesc Emiratele Arabe Unite. Negocierile s-ar putea finaliza chiar în aprilie, când oficialii clubului și emirul vor avea o întâlnire la Londra, după cum a anunțat un reprezentant al arabului.
UEFA> Maximum 25 de jucători în lot
William Gaillard, unul dintre colaboratorii apropiați ai președintelui UEFA, Michel Platini, a declarat că forul continental ar putea lua decizia reducerii numărului de jucători din lotul unui club pentru campionatul intern la 25, așa cum sunt prevederile actuale pentru cupele europene. „Măsura noastră vizează protejarea cluburilor pe fondul crizei”, a explicat oficialul.