Românii fac legea în Rusia! VIDEO | După golul de senzație a lui Bicfalvi, a înscris și Paul Anton. Cum a marcat
Paul Anton (27 de ani), jucătorul celor de la Krylia Sovetov Samara, a înscris un gol, din penalty, în meciul contra echipei Yenisey, disputat sâmbătă, scor 4-0, în runda cu numărul 19 din prima ligă rusă.
Mijlocașul român a transformat un penalty în minutul 37, deschizând astfel scorul pentru Samara. Gazdele s-au dezlănțuit în repriza secundă, reușind să înscrie alte trei goluri contra ultimei clasate, prin Kanunnikov, Kornilenko și Sheydaev, în minutele 60, 62, respectiv 81.
VIDEO cu golul reușit de Paul Anton
Astfel, Paul Anton, un titular obișnuit al echipei sale, ajunge la al doilea gol marcat în campionat pentru Samara, în cele 14 meciuri în care a fost folosit. De asemenea, acesta a reușit si trei pase decisive. Fostul jucător de la Dinamo, Getafe și Anzhi este convocat de Cosmin Contra la echipa națională a României pentru meciurile cu Suedia și Insulele Feroe, din preliminariile EURO 2020.
În urma acestui rezultat, Samara rămâne pe loc de baraj, 13, cu doar 21 de puncte acumulate, la cinci lungimi de prima poziție direct retrogradabilă.
În urmă cu două zile, Eric Bicfalvi, un alt stranier care evoluează în Rusia, a reușit un gol decisiv pentru Ural, calificându-și echipa în semifinalele Cupei Rusiei, după victoria cu 1-0 (2-1, la general).