Românul necunoscut în țară face furori în Italia! Povestea puștiului de 20 de ani care e dorit de Napoli și Atalanta: „Îmbină calitățile fizice ale vârfului de careu cu cele ale unui al doilea atacant”

Evoluțiile bune ale lui Vladislav Blănuță l-au adus în atenția cluburilor Napoli și Atalanta, cu toate că jucătorul cu dublă cetățenie, română și moldovenească, are numai 20 de ani.

Unul dintre tinerii fotbaliști pe care în viitor i-am putea vedea la echipa națională joacă în prezent în Italia, la Pescara, formație care ocupă locul 4 în Serie C. Vladislav Blănuță a evoluat până acum în principal pentru echipa de tineret a clubului, dar acum a fost din nou folosit la echipa mare, după ce sezonul trecut a prins 45 de minute și în Serie B.

Românul a fost aruncat în luptă de antrenor în minutul 64 al meciului câștigat cu 3-1 în fața lui Viterbese, iar evoluția lui a atras atenția presei din „Cizmă”.

Vladislav Blănuță, talentul românesc „ascuns” în Italia

Vladislav Blănuță evoluează în Italia, la Pescara, unde a reușit să se remarce în tricoul echipei de tineret. Antrenorul de la formația de seniori a clubului a hotărât să îl arunce în luptă în meciul împotriva lui Viterbese, când a intrat pe teren în minutul 64.

Evoluția atacantului cu înălțimea de 1.90 metri i-a impresionat pe italieni, care spun că este genul de vârf de atac modern.

„Este un atacant tipic modern, capabil să îmbine calitățile fizice ale vârfului de careu pur cu cele ale unui al doilea atacant, utile și fundamentale în faza de construcție.

El coboară deseori pentru a primi mingea și apoi îi servește pe coechipierii de pe benzi sau pe cei de la mijloc, care urcă în spațiile centrale create chiar de Blănuță”, a notat site-ul SerieBNews, conform sport.ro.

Anterior, Pescara Sport 24 a anunțat că Vladislav Blănuță se află în atenția „granzilor” Atalanta și Napoli, cea de-a doua formație fiind în lupta pentru titlu în Serie A.

Publicat: 31 01. 2022, 17:17
Actualizat: 31 01. 2022, 17:23