Ronaldo Deaconu s-a numărat printre jucătorii care au părăsit-o în iarnă pe Gaz Metan Mediaș, în urma problemelor financiare grave ale clubului.
Mai mult, chiar din cauza unei datorii în valoare de 100.000 de euro pe care formația o avea către mijlocaș, a început „festivalul” depunctărilor la Mediaș. Ardelenii au încheiat sezonul cu -38 de puncte.
Astfel, Deaconu schimba echipa în luna februarie, când semna un angajament cu Shaanxi Chang’an Athletic din Liga a 2-a a Chinei. Deși se declara mulțumit în momentul parafării contractului, se pare că soarta nu i-a surâs fotbalistului nici de această dată. La 5 luni de la transfer, Deaconu nu a primit nici un ban de la echipa sa și a decis să rupă înțelegerea.
Mijlocașul a evoluat chiar astăzi, 5 iulie, în ultimul său meci pentru echipă, iar la finalul partidei și-a anunțat șefii că a reziliat unilateral contractul. Echipa sa a remizat, scor 1-1, cu Kunshan.
„În viață și într-un meci de fotbal nu poți să antrenezi norocul. Am terminat meciul de azi și la două minute am reziliat contractul. Asta după parcurgerea procedurilor legale care îmi dau dreptul să reziliez.
Motivul? Am intrat în a șasea lună de contract și nu am primit nici un yuan (n.r. moneda din China) din salariu. Mi-am făcut datoria pe plan sportiv, marcând câteva goluri, ajutându-mi echipa. Îi înțeleg în privința blocajului financiar pe care îl au. Practic, am găsit aici Gaz Metan de China. Doar că, în loc de compania de gaze, aici trebuie să finanțeze compania locală de apă”, a declarat Ronaldo Deaconu, potrivit GSP.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER