Jurnalistul Radu Banciu a avut, surprinzător, cuvinte de laudă la adresa lui Ionuț Radu, portarul român în vârstă de 26 de ani de la Auxerre, în contextul partidei cu Marseille din campionat.
Meciul dintre Marseille și Auxerre s-a disputat sâmbătă seară, în cadrul etapei cu numărul 33 din Ligue 1, pe Stadionul Velodrome, iar gazdele au învins cu scorul de 2-1, după golurile marcate de către Under, în minutul 75, respectiv Sanchez, în minutul 77. Pentru Auxerre, deschisese scorul Toure, în minutul 33.
După această partidă, Radu Banciu l-a remarcat pe portarul Ionuț Radu, deși acesta a încasat două goluri. Este o reacție surprinzătoare a jurnalistului, pentru că este bine cunoscut pentru faptul că nu laudă multe persoane și mai ales în acest context, el fiind un fin cunoscător al fotbalului francez.
„Trebuie să recunoaștem că e un portar de calitate. Degajările lui sunt fenomenale. E de clasă, clar. Net peste tot lotul lui Auxerre și într-adevăr se justifică locul lui la Inter Milano, clar. Știe. La golul doi n-a fost excepțional. Am înțeles că el a fost coechipier cu Alexis Sanchez la Inter, au și vorbit puțin după meci”, a spus Radu Banciu, la Prima Sport.
Totuși, Radu Banciu este de părere că dacă Ionuț Radu era cu adevărat un portar mare, apăra execuția lui Alexis Sanchez, mai ales că îl cunoștea pe chilian de pe vremea când au fost colegi la Inter.
„Alexis Sanchez nu știe fotbal, el n-avea decât varianta asta, șutul pe jos. Un imens portar nu lua gol”, a mai spus Radu Banciu.
Cotat la 3.5 milioane de euro de către Transfermarkt, Ionuț Radu a bifat 12 meciuri în poarta lui Auxerre, după ce Inter Milano l-a împrumutat în Franța în ianuarie 2023.
În prima parte a acestui sezon, Ionuț Radu a jucat nouă meciuri pentru Cremonese, în Serie A.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER