S-a scris VIITORUL lui Torje!** Agentul său a stabilit, împreună cu patronul lui Udinese: „E 100%, nu mai are ce să se întâmple”
După un prim sezon neconvingător la Udinese, se vorbește tot mai mult de un transfer sub formă de împrumut al fostului mijlocaș al lui Dinamo, în Spania.
Una dintre echipele care și-au exprimat interesul pentru serviciile românului este Granada, dar impresarul lui Torjinho a ținut să lămurească situația clientului său.
„Am vorbit cu Giampaolo Pozzo și am clarificat un lucru: în proporție de 100%, Torje va rămâne la club. Vrem ca aportul său în următorul sezon să fie unul mai însemnat și să ajute clubul pe cât posibil”, a declarat Cristea Opria pentru Udineseblog.
6 milioane de euro a plătit Udinese pentru transferul mijlocașului de 22 de ani
2 goluri în 16 meciuri a înscris mijlocașul pentru echipa friulană în sezonul recent încheiat
4 goluri în 16 partide a reușit Torje pentru naționala României