S-au blocat la salariu!** Cesena a renuțat la Mutu
După cinci ani în care a fost înger și demon pentru Fiorentina,
Mutu e gata pentru o nouă aventură. Românul vrea să rămână în Serie
A, Cesena fiind echipa care și-l dorește cel mai mult. Impresarul
„Briliantului”, Pietro Chiodi, a negociat ieri ore în șir cu
oficialii alb-negrilor, dar discuțiile s-au blocat la salariu.
Asaltat de oferte exotice, Mutu vrea să-și continue cariera tot
în Italia. Ieri, la Roma, au avut loc negocieri intense între
impresarii săi și reprezentanții clubului din provincia
Emilia-Romagna. Principalul impediment a fost însă salariul mare al
internaționalului român, care a dus negocierile până târziu în
noapte, iar în cele din urmă le-a blocat. „Astăzi, 21
iunie, președintele Igor Campedelli s-a întâlnit la Roma cu Pietro
Chiodi, agentul lui Mutu. Din păcate, negocierile s-au întrerupt
din cauza divergențelor economice prea mari între cele două
părți”, a explicat Cesena printr-un comunicat oficial
postat pe site-ul clubului.
Dorit de
Minotti, fostul oficial al Parmei
Cel care s-a bătut pentru transferul lui Mutu la Cesena este un
cunoscut al „Briliantului”, Lorenzo Minotti. Actualul director
sportiv al alb-negrilor a ocupat între 2002 și 2004 funcția de
team-manager la Parma, unde s-a înțeles excelent cu internaționalul
român. De altfel, Minotti este și unul dintre prietenii buni ai lui
Mutu. Iar interesul „căluților de mare” pentru „Briliant” nu e nou.
Cesena a fost echipa care a stat la baza ultimului derapaj al
atacantului român! În iarnă, în perioada de mercato, Mutu a părăsit
antrenamentul Fiorentinei, după ce bătuse palma cu Cesena, dar
Della Valle l-a anunțat că nu-l lasă să se transfere în Serie A. Au
urmat o lună de suspendare și alte câteva în care patronul italian
a decis că Mutu nu mai face parte din proiectul „new
Fiorentina”.
2
milioane de euro net este salariul lui Mutu la Fiorentina,
cu care internaționalul român mai are contract până în
2012
95
de goluri în Serie A are Mutu, locul 10 în clasamentul
golgheterilor all-time (în activitate). 54 le-a marcat în tricoul
Fiorentinei
„Florența vrea să strălucească în continuare alături de
steaua sa. Adrian, rămâi!”, banner afișat ieri de fanii
Fiorentinei în afara arenei „Artemio Franchi”
„Poate
ne vom înțelege, poate nu”
Imediat după negocierile de ieri, Pietro Chiodi (foto),
reprezentantul lui Mutu, ne-a explicat de ce nu s-a căzut la o
înțelegere, dar a dat de înțeles că discuțiile se pot relua.
Cât de aproape este Adrian Mutu de un transfer la
Cesena?
Au fost discuții în cursul zilei de azi (n.r. – ieri), dar
tratativele au căzut pentru moment. Deci, în momentul acesta,
Adrian este jucătorul Fiorentinei până la finalul contractului.
Scadent peste un an?
Da, expiră peste un an.
Discuțiile au fost purtate la Roma între dumneavoastră,
reprezentanții Fiorentinei și cei ai Cesenei? A participat și
jucătorul la tratative?
Am discutat doar eu cu președintele celor de la Cesena, Igor
Campedelli. Ei aveau acceptul Fiorentinei, iar Adrian nu a fost
prezent.
Înțelegem că au fost neînțelegeri în privința
salariului. E posibil ca discuțiile să se reia?
Am avut poziții diferite în privința unor clauze din contract. Nu
pot să spun acum exact ce va fi. Poate ne vom înțelege peste două
zile sau poate niciodată.
Cariera lui Adrian
Mutu în imagini