Daniel Pancu a l-a acuzat pe fostul său coechipier, Oscar Cordoba, că a fost eliminat intenționat în meciul Fenerbahce – Beșiktaș 3-4, din 2005. Atunci, Pancu a intrat în poartă și a apărat excelent, aducând victoria echipei sale
Pancu a fost transformat în idol de fanii lui Beșiktaș pentru evoluția din meciul cu Fener
Daniel Pancu a fost eroul lui Beșiktaș într-unul dintre cele mai „fierbinți” derby-uri Fenerbahce – Beșiktaș din istorie. Duelul din sezonul 2004-2005, găzduit de arena lui Fener, „Sukru Saracoglu”, a avut de toate: răsturnări de situație, eliminări, penalty-uri și, timp de zece minute, un portar atipic. E vorba chiar despre Daniel Pancu, nevoit să intre între buturile lui Beșiktaș, după ce Oscar Cordoba, goalkeeperul lui Beșiktaș, fusese eliminat pentru o intervenție imprudentă în propriul careu. Românul, care intrase în minutul 76 pe teren, și-a pus mânușile și a avut o evoluție excepțională: a fost învins doar din penalty, dar a apărat excelent și a adus victoria, scor 4-3, lui Beșiktaș. Imediat, clubul turc a scos la vânzare tricouri cu Pancu inscripționate cu numărul 1, iar românul a fost poreclit „Pantera din Kadikoy”, cartierul în care se află stadionul lui Beșiktaș. Însă la aproape zece ani de la acel moment, Pancu a ieșit cu o declarație ciudată în presa turcă.
Pancu a fost felicitat de colegii săi pentru evoluția excelentă
„Să-ți fie rușine, Pancu!”
„Cordoba a luat cartonaș roșu destul de ciudat. Am simțit că nu a vrut să joace în ultimele 10 minute și a fost eliminat intenționat. A trădat echipa prin ceea ce a făcut”, a acuzat dur Pancu, într-un interviu pentru „Milliyet”, care a fost preluat de întreaga presa turcă. Imediat, jurnaliștii turci au început să îi contacteze pe foștii jucători ai lui Fener și Beșiktaș, pentru a oferi punctul acestora de vedere. Iar toți l-au criticat pe Pancu! „E foarte ciudat că un fost jucător poate spune așa ceva. Nu pot să cred că Pancu a declarat asta. Nu trebuia să vorbească așa despre foștii săi colegi”, a spus Rustu Recber, fostul portar al lui Fenerbahce și al naționalei Turciei. Un fost coleg de-ai lui Pancu, Koray Avci, a fost mult mai dur: „Să-ți fie rușine că ai spus așa ceva, Pancu! Spune asta pentru că nu a mai fost băgat în seamă de presa turcă și vrea să revină în prim-plan”. Și Ali Guneș, un alt fost coleg cu Pancu la Beșiktaș, a fost dur: „A fost cel mai greu meci din viața mea. Nu cred că Pancu putea să spună așa ceva”.
24 de goluri în 100 de meciuri a marcat Pancu pentru Beșiktaș
Lucescu a plecat din Turcia din cauza blaturilor
Însă românul nu s-a oprit doar în a critica respectiva partidă, ci a vorbit și despre fostul său antrenor, Mircea Lucescu. „Lui Lucescu i-au fost furate două campionate. E 100% adevărat! Federația nu a vrut ca Lucescu să fie campion într-un sezon. E, probabil, și motivul pentru care el a plecat din Turcia. Nu mă miră că meciurile din campionatul turc au fost aranjate. Se simțea că multe meciuri sunt aranjate”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER