„Săgeata”din Ștefan cel Mare s-a mutat în micul Monte Carlo
Orășelul din nordul Greciei se întinde în forma unui amfiteatru
pe dealurile ce ating Marea Egee. Kavala e o așezare ciudată!
Străzile exagerat de înguste pot dăuna claustrofobilor, locuitorii
ei par să nu se fi grăbit niciodată, iar singurele locuri în care
poți auzi mai mult de două glasuri simultan sunt cafenelele cochete
din port. Pe mai toate mașinile se pot observa urme ale duelurilor
unu contra unu date pe un loc de parcare pe străzile aplecate
asupra mării. Acesta e locul în care Niculae vrea să apese pentru a
doua oară butonul de „restart” al carierei sale.
Marius apare la volanul unui Renault Megane alb, dat de club:
„Astea-s pentru cei cu familie. Dacă eram singur, îmi
dădeau un Smart. Poate că ar fi fost mai bun pe aici. Dar îți dai
seama cum ar fi fost să vin cu Range Rover-ul meu pe străzile
astea?!”, spune zâmbind. „Săgeată” pare fericit la Kavala,
chiar dacă adaptarea de la agitația de acasă la liniștea și calmul
grecesc îi dă bătăi de cap: „Aici e mișto să vii în
vacanță, să stai o săptămână. Altfel, începe să-ți bată cucul la
cap de la atâta liniște”. Atacantul ne invită să
descoperim alături de el orașul care îi va fi casă pentru
următoarele șase luni: „Hai să mergem sus, la fortăreață,
apoi o să vă arăt și Dorobanțiul lor”, explică primii pași
ai traseului. Drumul către primul obiectiv e unul tipic pentru
Kavala: o stradă îngustă pe care cu greu se poate strecura o
mașină: „Stați liniștiți, că am mai urcat pe
aici!”, ne asigură Marius, atunci când ne observă
privirile panicate.
„Poate-l
găsim pe Borcea aici!”
Priveliștea pe care ți-o oferă turnul castelului e una
fabuloasă, dar până să te poți bucura de ea trebuie să înduri
chinul sutelor de trepte. Le-am luat la pas spre amuzamentul
atacantului pentru care sutele de scări nu reprezintă o problemă:
„Voi ați vrut să ieșim la plimbare și eu v-am băgat direct
în antrenament!”. Pe drum, atenția fotbalistului de la Kavala e
captată brusc de un câine. Reacție normală pentru trecutul său
dinamovist: „Ă‚sta mic o să fie ghidul nostru către turn. Hai,
ghidule, arată-ne drumul!”. Călăuziți de patrupedul
simpatic ajungem în scurt timp la poarta fortăreței, acolo unde
Marius se oprește să citească informațiile despre așezarea din cel
mai înalt punct al orașului: „Uite, mă, aici stăteau șefii!
Hai să intrăm, că poate-l găsim și pe Borcea!”. În turn,
imaginile înlocuiesc cuvintele. E loc doar pentru un simplu:
„Uau!”.
„Aici
vin 7.000 de oameni, față de 100 la Dinamo!”
Coborâm spre mașină cu gândul la următoarea destinație. Marius
schimbă planul din mers: „Hai să mergem la
stadion!” Arena pe care „Săgeată” joacă meciurile de acasă
e la un kilometru în afara orașului și, chiar dacă n-are mai mult
de 10.000 de locuri, nu e decât rareori plină: „La meciul
trecut am avut 7.000 de oameni. Tot e bine, dacă te gândești la ăia
100 care veneau la Dinamo, nu?”. „Săgeată” se așază lângă
una dintre porți, exact la cea la care avea să marcheze peste
câteva zile primul gol: „Am avut ocazii și în celelalte
două meciuri, dar nu s-a lipit. Păi, la debut, în primul minut am
dat bară. Asta e, nu-mi fac griji, că știu că o să vină și
golul”, explică parcă știind că momentul reușitei era
foarte aproape. Marius a înscris de altfel în meciul următor, cu
Kerkyra, un gol de trei puncte.
„Ă‚știa
trăiesc 100 de ani!”
Strada principală din Kavala e plină de magazine cu branduri
cunoscute: „Femeile nu s-ar plictisi niciodată
aici!” Încep să apară și cafenelele, care dintre care mai
cochete, unde localnicii își petrec majoritatea timpului:
„Știi ce fac ăștia toată ziua? Beau frappe-uri, fumează ca
turcii și se joacă cu mătăniile alea ale lor. D-alea cum are și
Becali! Ha-ha! N-au nicio grijă oamenii, cred că pe aici se
trăiește câte o sută de ani”, explică jucătorul. Ne
despărțim de Marius în port, după o plimbare de câteva ore, lângă
pescari. „De când vin eu pe aici, n-am văzut pe vreunul să
prindă ceva!”. „Săgeată” se urcă în mașină și pornește
spre casă. Soarele apune în Kavala, în timp ce Marius speră ca
orașul din nordul Greciei să fie un nou răsărit în viața sa.
„Am văzut că
Stancu a plecat pe 6 milioane de euro, pe Torje voia Hamburg să dea
5 milioane. Ei valorează mai mult, dar campionatul îi trage în
jos!” Marius Niculae, atacant Kavala
„De ce să nu mă gândesc la națională? Important e să dau goluri
aici, că altfel nu pot fi convocat” Marius Niculae, atacant
Kavala
63
de mii de locuitori are orașul Kavala, fiind al
patrulea ca mărime din Grecia și cel mai mare port din nordul
țării