Sânmărtean își caută leac

Lucian Sânmărtean nu a scăpat de ghinioanele care i-au marcat cariera în ultimii ani.

Când se părea că și-a găsit liniștea odată cu relansarea carierei în Olanda, la Utrecht, mijlocașul de 28 de ani are o nouă problemă. În urmă cu o lună și ceva a început să aibă dureri insuportabile la inghinali, și nici până acum nu a descoperit cauza lor.

Fostul bistrițean a vizitat o serie de doctori care nu au reușit să îi spună ce are de fapt. „Nimeni nu mi-a putut pune un diagnostic precis, și de aceea nu urmez niciun tratament. Câtă vreme nu se știe ce am, ce pot să fac? Merg în continuare la diferiți doctori. Unul săptămâna asta, altul săptămâna viitoare”, a spus trist fotbalistul, care în 2008 a jucat numai cinci partide pentru ocupanta locului 11 din Eredivisie.

Are contract până în vara lui 2009

„Mă simt foarte bine aici, dar acum trebuie să scap de aceste probleme pentru a demonstra din nou că merit un loc de titular. La Utrecht e liniște. Nici pe departe, presiunea din Grecia, unde era nebunie. Asta m-a ajutat să-mi recapăt echilibrul. Nu mi-am propus să-mi închei cariera aici. Am contract până în 2009 și visez să ajung la o echipă mai mare”, a mai adăugat fostul internațional.

Ține cu Rapid

Lucian Sânmărtean urmărește cu atenție evoluția foștilor săi colegi de la națională.

Marius Niculae a reușit o revenire spectaculoasă. Tu mai speri la echipa națională?
Bineînțeles. Orice fotbalist în activitate visează să joace la prima reprezentativă, dar nu are rost să vorbesc acum despre acest lucru. Îl felicit pe Marius și cred că a dovedit că este un jucător de valoare. Eu nu am nicio șansă pentru a prinde Euro.

Ce facem la Euro?

Toată lumea ne privește ca pe outsiderii grupei, iar acest lucru poate fi în avantajul nostru.

Trebuie să ne temem de Huntelaar, golgheterul Europei în acest moment?

Olandezii au o echipă tare, cu multe nume mari, dar îi putem bate. Nu trebuie comparată Eredivisie cu ce va fi în Elveția. La Euro îi va fi infinit mai greu lui Huntelaar să marcheze.

Ești la curent cu ceea ce se întâmplă în Liga I?
Da, citesc presa din țară pe internet și văd că sunt mai multe scandaluri decât fotbal. Mi-aș fi dorit ca Rapid să ia titlul, dar, din păcate, acum nu se mai poate. Îmi pare rău de CFR. Juca bine, constant, dar acum văd că se duce la vale, iar Steaua e în revenire de formă față de tur. Campionatul încă se joacă.

Despre fosta ta echipă, Gloria Bistrița, ce zici?
De când a venit Neluțu Sabău, Gloria este pe o pantă ascendentă. Echipa joacă, și unii fotbaliști au început să scoată capul. Îmi place Tătărușanu, un portar de perspectivă, care poate crește foarte mult în joc în continuare. Țin legătura cu Nalați, Dan Matei și domnul Horoba.

Vei reveni în Liga I?

Vreau să mai joc în străinătate câțiva ani, apoi, cine știe, poate mă retrag la Bistrița. Nu aș refuza nici Rapidul deoarece fanii giuleșteni sunt extraordinari și chiar dacă am stat puțin acolo, am rămas cu inima alături de ei.

selecții la echipa națională are Lucian Sânmărtean, ultima oară evoluând sub tricolor în 2003

Publicat: 09 04. 2008, 18:27
Actualizat: 09 04. 2008, 18:40