Șansa lui Becali!? Gicu Grozav a anunțat că nu semnează cu CFR: „Trecutul nu mă lasă să merg acolo”. FOTO | Imaginea care l-ar fi „interzis” oricum în „Gruia”

Gicu Grozav (28 de ani) nu va ajunge la CFR Cluj. A spus-o mijlocașul de la Karabukspor, care a transmis un mesaj clar pe pagina de facebook.

În condițiile în care situația de la Karabukspor s-a înrăutățit și decarul echipei naționale a fost exclus din lot, urmând să devină liber de contract, s-a vorbit intens despre revenirea acestuia în Liga 1, ba chiar a fost înaintată varianta că ar fi semnat cu CFR Cluj. Miercuri dimineață, Grozav a ținut să lămurească situația și a transmis că nu va ajunge la CFR, în principal pentru că trecutul în tricoul Universității Cluj nu-i permite: „În ciuda informațiilor apărute-n presă, vreau să spun că nu este adevărat!!! Sunt încă sub contract, în perioada următoare se va discuta rezilierea contractului! Datorită trecutului meu, este foarte greu ca eu să merg acolo! Multumesc, sărbători fericite!”, e mesajul postat de Grozav.

De altfel, fanii Universității Cluj l-au asaltat pe Grozav, imediat după apariția zvonurilor că ar semna cu CFR, iar mijlocașul a tranșat repede discuția: „Niciodată la CFR”, a transmis Grozav, care în 2009, într-un meci derby al Clujului, a avut o dedicație specială pentru Gruia: un copil care urina pe stema CFR-ului.

Șansa lui Becali?

Unul dintre cei mai valoroși mijlocași ofensivi români, Grozav a intrat și în atenția lui Gigi Becali. Marți seară, când se credea că Grozav va semna cu CFR, finanțatorul FCSB s-a arătat interesat de internaționalul român și a dezvăluit o discuție pe care a avut-o cu fotbalistul care aparține, încă, de Karabukspor: „Eu vă spun că am vorbit cu Grozav și a spus că discutăm. Mi-a spus că îi pare rău că nu a venit în vară la noi, pentru că acolo n-a luat niciun ban de cinci, șase luni. Acum a spus că nu ar fi nicio problemă, pentru că și-a schimbat impresarul”, a declarat Becali, la Pro X.
 

Publicat: 21 12. 2017, 10:49
Actualizat: 21 12. 2017, 10:55