Un fost campion mondial i-ar putea lua locul lui Philippe Clement pe banca lui Glasgow Rangers, iar cariera lui Ianis Hagi s-ar putea relansa.
În ciuda faptului că a zdrobit-o pe FCSB cu 4-0 în Europa League, Glasgow Rangers nu traversează cea mai bună perioadă. În campionat a ajuns la șase puncte în spatele lui Celtic și Aberdeen, chiar dacă în ultima etapă a învins cu 2-1 pe St. Mirren. Pierderea posibilității de a se bate cu șanse reale la titlu face ca scaunul belgianului Philipe Clement să se clatine serios. Rangers i-a oferit în vară un contract până în 2028, dar sezonul slab de până acum a dus la speculații cu privire la înlocuirea sa.
În locul lui Clement, scoțienii îl vor pe italianul Andrea Pirlo, după cum scrie footballinsider. Fostul campion mondial din 2006 a activat ultima data la Sampdoria, în Serie B. A fost demis la finalul lunii august, după trei meciuri fără victorie.
Pirlo (45 de ani) a mai antrenat Juventus U23, prima echipă a torinezilor, dar și echipa turcă Karamguruk.
El ar putea deveni antrenorul lui Ianis Hagi la primul pas greșit pe care echipa îl va mai face sub comanda lui Clement. Tehnicianul belgian nu pare prea încântat de internaționalul român.
„Ianis Hagi nu este pe lista de Europa League. Înainte de februarie nu poate să ne ajute aici. Munceşte mult pentru a ajunge la nivelul cel mai bun.
A revenit şi aţi văzut că nu are cea mai bună condiţie fizică. Lucrăm împreună ca să ajungă la cel mai bun nivel şi să ne ajute mai mult în viitor”, a declarat Clement despre Ianis.
În acest context, venirea lui Pirlo ar fi o veste bună. Italianul a fost unul dintre jucătorii preferați ai lui Mircea Lucescu. Selecționerul l-a promovat pe când antrena la Brescia și are o bună comunicare cu el.
Deși nu joacă la echipa de club, Lucescu se bazează în continuare pe Ianis la națională. L-a folosit în toate cele patru partide din Liga Națiunilor și l-a convocat și pentru meciurile cu Kosovo (15 noiembrie) și Cipru (18 noiembrie).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER