„Săpun” de lux
Cristian Săpunaru, care a bifat ultimele 16 minute în victoria lui FC Porto, 1-0 cu Nacional, are de ieri în palmares titlul de campion al Portugaliei.
Mai mult, parcursul lui Porto până în sferturile Ligii și evoluțiile foarte bune ale lui Săpunaru au atras atenția lui Bayern Munchen, care are probleme pe flancul drept, acolo unde Lell nu are evoluții strălucite, în timp ce italianului Oddo îi expiră împrumutul de la AC Milan. Și cum doar Gorlitz, care se va întoarce la vară de la Karlsruhe reprezintă o soluție, românul poate ajunge la Munchen. Bayern trebuie să plătească însă 25 de milioane de euro pentru clauza de reziliere a contractului fundașului dreapta. „Dragonii”, campioni pentru a patra oară consecutiv, s-au înțeles deja cu Miguel Lopes, fundașul dreapta al lui Rio Ave.
Â