Transferul lui Cristi Săpunaru de la Rapid la FC Porto a stârnit anul trecut multe zâmbete.
Însă, după un început de sezon mai dificil, „Săpun” a devenit unul din oamenii de bază în echipa „dragonilor”. A profitat, ce-i drept, și de accidentarea „rivalului” pentru postul de fundaș dreapta, Fucile, evoluând foarte bine în dubla din Ligă cu Manchester United, când i-a avut ca adversari direcți pe Ronaldo sau Giggs. Mai mult, duminică seara a devenit și campion al Portugaliei, după victoria lui Porto cu 1-0 în fața lui Nacional. „Per total, Săpunaru a fost o achiziție bună a lui Porto. Fanii nu l-au plăcut inițial, dar acum văd în el un jucător pe care echipa se poate baza. Pe final de sezon, a fost revelația echipei”, ne-au declarat ziariștii portughezi. Fundaș central din sezonul viitor? În ciuda interesului arătat de Bayern pentru Săpunaru, ziariștii din Portugalia nu cred că românul va pleca. În primul rând, clauza de reziliere a contractului său este de 25 milioane de euro. Apoi, antrenorul Ferreira se gândește să-l folosească pe Cristi ca fundaș central din sezonul viitor. Bruno Alves va fi vândut, Stepanov nu are încă valoare pentru primul „11”, iar Pedro Emanuel este deja bătrân, astfel că trecerea lui „Săpun” în centrul defensivei, acolo unde a mai jucat în România, este o opțiune logică.
15 partide a evoluat Săpunaru la Porto în această ediție de campionat, în zece dintre ele fiind integralist
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER