Săpunaru a refuzat oferta lui Elche. „Rămâne în țara sa!”

Fundașul Cristian Săpunaru, care a cerut conducerii clului Elche un răgaz de câteva zile pentru a-și convinge soția să fie de acord cu transferul său în Spania, a refuzat duminică oferta grupării din Alicante, informeazã cotidianul La Verdad.

Potrivit sursei citate, Săpunaru „a renunțat la oferta de a semna cu Elche, după ce soția sa nu a dorit să părăsească România”. „Ieri, comisia sportivă a clubului Elche a primit răspunsul fotbalistului: acesta va rămâne în țara sa„, menționează La Verdad.

În schimb, cotidianul Marca notează că oficialii clubului Elche cred în continuare că Săpunaru își va putea convinge soția și va accepta oferta grupării spaniole.

Săptămâna trecută, jurnalul Informacion a scris că Săpunaru nu a semnat un contract cu gruparea Elche, după cum preconiza presa spaniolă, din cauza soției sale, care a dorit să revină în România „din motive personale”. Fundașul a cerut atunci câteva zile pentru a încerca să își convingă soția.

În 17 iulie, presa din Spania a scris că Săpunaru urma să semneze un contract pe trei sezoane cu Elche.

Cristian Săpunaru a evoluat în sezonul trecut tot în Spania, la Real Zaragoza, pentru care a disputat 29 de partide și a marcat două goluri.+

sursa: Mediafax

 

Publicat: 22 07. 2013, 16:55
Actualizat: 22 07. 2013, 16:57