Săpunaru, aproape de un nou trofeu!** Porto s-a calificat în finala Cupei Portugaliei

Formația FC Porto, cu fundașul Cristian Săpunaru titular, s-a
calificat în finala Cupei Portugaliei, după ce a învins, miercuri,
pe Da Luz, echipa Benfica Lisabona, în manșa secundă a
semifinalelor competiției, informează A Bola.

Pentru FC Porto au marcat João Moutinho ’64, Hulk ’71 și Falcao
’74, în timp ce pentru Benfica a înscris Cardozo ’80, dintr-un
penalty acordat după un fault al lui Săpunaru asupra lui Saviola,
fază la care românul a primit cartonașul galben pentru
proteste.

Cristian Săpunaru a jucat până în minutul 87, când a fost
înlocuit cu Sereno, românul primind cartonașul roșu, pe banca de
rezerve, în minutul 90+6.

În tur, la Porto, Benfica s-a impus cu scorul de 2-0.

În finala din 22 mai, FC Porto va întâlni echipa Vitória de
Guimarães.

Sursa: Mediafax

Publicat: 21 04. 2011, 00:47
Actualizat: 21 04. 2011, 00:48