Clauza de reziliere stipulată în contractul lui Cristi Săpunaru cu FC Porto este identică din punct de vedere valoric cu cea a „Briliantului”.
25 de milioane de euro este suma pe care echipele interesate de achiziționarea ulterioară a fundașului vor trebui să o achite lusitanilor. Surprinzător, „Săpun”, care are o singură selecție la naționala României, se află la egalitate, astfel, cu vedeta naționalei, Adrian Mutu, dar peste căpitanul Chivu, care are o clauză de 24 de milioane de euro, doi fotbaliști mult mai bine cotați.
Transferul lui Săpunaru la echipa portugheză a fost parafat ieri după o rundă lungă de negocieri, la care jucătorul a fost însoțit de impresarul său, Victor Becali. Fostul rapidist, care a semnat un contract pe cinci ani, s-a alăturat ieri noii sale echipe, aflată în cantonament în Germania, efecÂtuând după-amiază prima ședință de pregătire sub comanda tehnicianului Jesualdo Ferreira.
Unde e diferența de bani?
Deși Fathi Taher a spus săptămâna trecută că fundașul rapidist a fost vândut pentru șase milioane de euro, informațiile care răzbat din Portugalia îl contrazic pe omul de afaceri. Pe site-ul oficial al clubului scria ieri că echipa portugheză plătește 2,5 milioane de euro pentru 50% din drepturile federative ale lui Săpunaru și va da Rapidului jumătate din suma obținută la viitorul transfer, în vreme ce cotidianul Record susținea că transferul s-a realizat pentru 1,5 milioane de euro.
400.000 € este salariul lui Săpunaru, suma urmând să crească în fiecare an de contract cu 25%
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER