Săpunaru, pe urmele lui Mutu! Românul a semnat cu Hellas Verona
Fundașul dreapta român ar putea fi titular la Verona, având contracandidați direct pe post doi tineri jucători
Agentul lui Săpunaru a discutat și cu alte echipe, dar jucătorul pare decis să evolueze la echipa lui Mandorlini
PSV Eindhoven, Lazio Roma, Genoa sau Betis Sevilla. Sunt toate echipe cu nume, care s-au bătut pentru semnătura lui Cristian Săpunaru în ultima lună. Văzut ca o soluție perfectă, mai ales după ce și-a oficializat despărțirea de Zaragoza, după un singur sezon petrecut pe „La Romareda”, Săpunaru a ales însă altă echipă. E vorba despre Hellas Verona, fosta formație a lui Adrian Mutu, o nou-promovată pe prima scenă a fotbalului italian, antrenată de Andrea Mandorlini!
Vrea să joace titular
După un singur sezon petrecut la Zaragoza, în urma căruia echipa a retrogradat în Segunda, Săpunaru s-a despărțit de echipa care l-a luat în vara trecută de la FC Porto. De aici, au urmat negocieri intense cu mai multe echipe. Cel mai aproape de Săpunaru s-a aflat Genoa, formație al cărei președinte s-a declarat încântat de calitățile fundașului român de 29 de ani. Însă „Sky Sports Italia” a anunțat ieri că Săpunaru e pe punctul să semneze cu Hellas Verona, o nou-promovată, care a venit în Serie A după ce s-a clasat pe poziția secundă în sezonul precedent din Serie B.
De ce ar alege românul gruparea veroneză, o certă candidată la retrogradare în viitorul sezon? În primul rând, pentru că are garanția faptului că va fi titular, fiind mult mai experimentat decât tinerii Zampano și De Col, contracandidații săi pe postul de fundaș dreapta. Dar și pentru promisiunea unui salariu de circa 700.000 de euro, adică cel pe care îl primea și la Zaragoza.
Recordman de cartonașe!
Fundașul român a doborât în sezonul trecut un record vechi de aproape 20 de ani în Primera Division. Cu 19 cartonașe galbene și un roșu în 35 de meciuri, Săpunaru a devenit jucătorul cu cele mai multe avertismente primite într-un sezon din prima ligă spaniolă. Fostul fundaș al lui Zaragoza a doborât recordul stabilit de actualul antrenor al lui Atletico Madrid, Diego Simeone, care primise „doar” 19 cartonașe galbene în sezonul 1995-1996. În ciuda acestui fapt, evoluțiile românului au fost apreciate atât de presă, cât și de fani.
În sezonul 2012-2013, Săpunaru a jucat 35 de meciuri pentru Zaragoza, reușind două goluri. Românul e cotat la 3 milioane de euro, conform transfermarkt.de
Mutu a evoluat între 2000 și 2002 pentru Verona, marcând 17 goluri în 60 de meciuri
Hellas Verona
Data înființării: 1903
Culori: albastru-galben
Stadion: „Marc”Antonio Bentegodi” (39.211 spectatori)
Președinte: Maurizio Setti
Antrenor: Andrea Mandorlini
Valoarea lotului: 27,8 milioane euro
Vedete: Jorginho (mijlocaș, 5,5 milioane euro), Daniele Cacia (atacant, 3 milioane euro), Luca Toni (atacant, 500.000 de euro)
Palmares: un titlu (1985)