Săpunaru riscă 3 ani de suspendare pentru că ar fi bătut un steward!**

UPDATE Chiar dacă în
conferința de presă de după meci Jesualdo Ferreira, tehnicianul lui
Porto, a minimalizat incidentul, presa din Portugalia a luat
foc.

Abola și Record aduc în discuție posibilitatea ca în tunelul
care ducea spre vestiare să fi avut loc și un schimb de lovituri,
nu doar de replici. Ziarele au extras mai multe articole din
regulament și pun pe tapet o variantă halucinantă: Săpunaru ar
putea fi suspendat trei ani.

Totuși, chiar sursele citate au recunoscut că totul depinde de
litera de regulament după care va judeca Comisia de Disciplină,
existând și premisele ca fundașul lui Porto să scape cu doar 2
etape de suspendare și o amendă modică.

Articolul
115
din regulamentul de disciplină,
paragraful 1, litera „f” – pedeapsă între 6 luni și 3 ani pentru
atacul violent asupra participantilor la meci, a oficialilor și
delegaților, și o amendă între 2.500 și 7.500 euro.

Articolul 120
, paragraful 1, litera „a” – un
astfel de gest, făcut din nevoia de autoapărare va atrage o
suspendare de 2 – 6 meciuri și o amendă de 1250 de euro.


Săpunaru s-a certat cu un steward la finalul partidei pierdute
duminică seara de FC Porto în fața Benficăi cu 1-0. În timp ce se
duceau spre vestiare, românul și coechipierul său Hulk au avut un
schimb dur de replici cu un om de ordine de pe „Estadio da
Luz”.

Ajuns din nou rezervă la FC Porto după revenirea lui Fucile,
Săpunaru s-a remarcat în derby-ul pierdut de echipa sa în fața
Benficăi, scor 0-1, doar la finalul întâlnirii. În drumul spre
vestiare, în tunel, românul și coechipierul său Hulk s-au înjurat
cu un steward de pe stadionul „Da Luz”. Motivul schimbului dur de
replici nu este cunoscut, însă presa din Portugalia scrie că
jucătorii lui FC Porto erau cu nervii întinși la maximum după
pierderea meciului, ceea ce i-a determinat să se certe cu omul de
pază. Arbitrul partidei a consemnat incidentul și, conform
cotidianului portughez A Bola, le-a arătat jucătorilor cartonașul
roșu.

Are șanse mici de a
reveni titular

Nu este prima dată când fostul rapidist iese în evidență din
cauza caracterului său coleric. După ultimul meci al naționalei,
1-0 cu Polonia, fundașul a înjurat un cameraman în aeroport, după
ce consumase câteva pahare cu alcool în avion, apoi s-a certat și
cu secundul Ștefan Iovan, care încerca să-l calmeze. „Starea de
nervozitate a lui Săpunaru este evidentă. Singura sa șansă de a
redeveni titular este trecerea în centrul defensivei, după posibila
plecare din ianuarie a lui Bruno Alves”, ne-a declarat un ziarist
portughez.

Pe urmele lui
Mutu

Cristian Săpunaru pare să îl copieze pe Adrian Mutu.
„Briliantul” a fost exclus din cauza comportamentului de la
națională, apoi a recidivat și în Italia. Atacantul român a lovit
un cetățean libanez la o petrecere din Firenze în seara de 3
decembrie. „Victima” a avut nevoie de șapte zile de
spitalizare.

Publicat: 22 12. 2009, 15:21
Actualizat: 22 12. 2009, 16:10