Săpunaru, un „dragon” rapidist

Redactor:
Mihai Molnar
Săpunaru, un
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pentru al treilea an consecutiv, România are un câștigător de
cupă europeană! După Lucescu, Raț și Chivu, a venit rândul
„dragonului” Săpunaru. Miercuri seară, la Dublin, fundașul român a
câștigat Liga Europa, cu Porto, după 1-0 în războiul fratricid cu
Braga. La final, Săpunaru n-a uitat trecutul său rapidist și nici
mesajele de încurajare pentru Neșu.

Inexistenți în Europa de cinci ani, la nivel de echipe de club, cu
tricolorii pe locul 42 în lume, trăim de pe urma rezultatelor unor
internaționali. De trei ani, imaginea fotbalului românesc e salvată
de câțiva jucători.

Culmea, toți fundași. Raț, cu Lucescu la comandă, a pus mâna pe
prima Europa League, Chivu și-a trecut în palmares Liga
Campionilor, apoi o triplă istorică cu Inter, sezonul trecut, acum
e Săpunaru. Un fotbalist lansat de academia de tineret a
defunctului club FC Național, dar rapidist după sânge. A
demonstrat-o, dacă mai era nevoie, pe gazonul arenei „Aviva” din
Dublin, la festivitatea care a săltat-o pe Porto peste Manchester
United la numărul de trofee europene câștigate.

Aproape
de o triplă istorică

N-a putut ajuta Rapidul în 2006, când rivala Steaua i-a blocat
accesul în semifinalele Cupei UEFA. Era încă la Național, abia două
luni mai târziu având să îmbrace tricoul preferat. Tot atunci a
prins și gustul cupelor europene, într-un 5-0 cu maltezii de la
Sliema. Probabil nu se gândea că în cinci ani avea chiar să pună
mâna pe trofeu! Deși performanța a realizat-o cu Porto, și nu cu
Rapid, fularul vișiniu a fluturat miercuri seară pe „Dublin Arena”.
Agățat de încheietura mâinii stângi a fundașului român. Săpunaru
n-a uitat nici tricolorul. În rol de „pelerină”, după un model
lansat de Mircea Lucescu, în 2009, pe „Șukru Saracoglu”.

O pelerină care să-l protejeze, eventual, de ploaia de trofee pe
care o trăiește cu Porto, în acest sezon. După campionat și Liga
Europa, Săpunaru e la două zile de un nou trofeu. Și o triplă
istorică realizată de Porto, clasa Mourinho, în 2003. Ultimul
obstacol, Vitoria Guimaraes, în finala Cupei Portugaliei.

„Săpunaru
e un rapidist convins”

Gestul cu fularul l-a impresionat și pe George Copos, deși cei doi
au avut ceva de împărțit în trecut pe partea financiară. „Sunt
mândru că l-am transferat pe Săpunaru la Rapid. E un rapidist
convins. Și-a demonstrat și aseară (miercuri seară – n.r.)
dragostea pentru Rapid și asta spune foarte multe”, a afirmat
Copos.

1.068 de minute
a evoluat Săpunaru în campania care tocmai s-a încheiat cu succesul
lui Porto, în Liga Europa

6 milioane de
euro a plătit, în total, Porto celor de la Rapid pentru transferul
lui Săpunaru

„Mă bucur
că un rapidist adevărat a câștigat un trofeu european și că a dus
acolo fularul nostru. Sper ca într-o zi să ajungem și noi să ne
luptăm pentru un astfel de trofeu”, Marian Rada, antrenor
Rapid

„Normal că am ținut cu Porto, pentru prietenul meu, Săpunaru. M-am
bucurat enorm că încă un român a câștigat o cupă europeană”, Costin
Lazăr, mijlocaș Rapid

7 trofee
europene are Porto în acest moment, cu unul peste Manchester
United

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
România a emis prima Carte Electronică de Identitate. Ce este buletinul cu cip
România a emis prima Carte Electronică de Identitate. Ce este buletinul cu cip
Culisele de la Insula Iubirii: cine sunt ispitele 'reciclate' care au făcut show-ul de râs, anul acesta! Unul a dormit, alta n-a dezamăgit!
Culisele de la Insula Iubirii: cine sunt ispitele 'reciclate' care au făcut show-ul de râs, anul acesta! Unul a dormit,…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
100.000.000€ pentru transferul lui Rafael Leao
100.000.000€ pentru transferul lui Rafael Leao
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"Lui Florin Prunea îi transmit că nu mă supăr pentru aberaţia spusă despre mine". Emil Grădinescu a tranşat subiectul |…
Este de nerecunoscut! Ce s-a ales de Raluca Zenga, după divorțul de Walter Zenga. Cum arată în prezent
Este de nerecunoscut! Ce s-a ales de Raluca Zenga, după divorțul de Walter Zenga. Cum arată în prezent
BREAKING NEWS! A murit Val Kilmer! Actorul din ”Top Gun” avea doar 65 de ani
BREAKING NEWS! A murit Val Kilmer! Actorul din ”Top Gun” avea doar 65 de ani
BANCUL ZILEI. Bulă e agăţat de o tipă: – E noaptea ta norocoasă. Am pregătit un joc special!
BANCUL ZILEI. Bulă e agăţat de o tipă: – E noaptea ta norocoasă. Am pregătit un joc special!
Cum şi-a falsificat un senator POT CV-ul: Paul Pintea are doar 10 clase, calificarea zidar și studii la “academia matrimonială”
Cum şi-a falsificat un senator POT CV-ul: Paul Pintea are doar 10 clase, calificarea zidar și studii la “academia matrimonială”
Descoperire SENZAȚIONALĂ într-unul dintre cele mai faimoase situri din lume
Descoperire SENZAȚIONALĂ într-unul dintre cele mai faimoase situri din lume
Milionarul celebru care a cumpărat un castel şi l-a transformat într-o bijuterie! Cum arată acum clădirea cu o istorie uriaşă
Milionarul celebru care a cumpărat un castel şi l-a transformat într-o bijuterie! Cum arată acum clădirea cu o istorie uriaşă
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Anunțul serii despre Ion Iliescu. Ce se va întâmpla cu fostul președinte al României
Anunțul serii despre Ion Iliescu. Ce se va întâmpla cu fostul președinte al României
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Cel mai ieftin DUSTER (2025) costă mai puțin decât LOGAN! Cum cumperi SUV-ul cu 16.000 €?
Cel mai ieftin DUSTER (2025) costă mai puțin decât LOGAN! Cum cumperi SUV-ul cu 16.000 €?
Mihai Morar, în doliu. De ce îi este recunoscător celui care s-a stins din viață: „Parcă ieri ne-am văzut...”
Mihai Morar, în doliu. De ce îi este recunoscător celui care s-a stins din viață: „Parcă ieri ne-am văzut...”
×