Sârbii s-au țicnit:** „Mutu va sosi luni la Belgrad să semneze cu Partizan”

Sârbii s-au țicnit:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Presa din Serbia a lansat astăzi o ipoteză halucinantă: Adrian
Mutu s-ar fi înțeles cu Partizan, echipă la care ar urma să
evolueze după ce va reveni pe teren după ce îi expiră
suspendarea.

Conform sârbilor, „Briliantul” ar fi fost convins de de Vladimir
Stojkovic și mâine ar fi urmat să semneze contractul. „Mutu
va sosi luni la Belgrad sa semneze contractul
” scrie presa
din Serbia, citată de Sport.ro.

Ipoteza nu are, evident, susținere, din mai multe motive. Curtat de
formații cu bani mulți din zona golfului, dar și de Fenerbahce,
atacantul român a preferat să rămână la Florența și să își ia
revanșa. Evident, Partizan nu ar putea să îi satisfacă pretențiile
financiare ale lui Mutu. Pe de altă parte, șefii Fiorentinei și
antrenorul Mihajlovic au nevoie de vârful nostru ca de aer, Jovetic
urmând să lipsească aproximativ șase luni de pe gazon.

Victor Becali a dezmințit informația și spune că pentru moment nu
se pune problema ca Adrian să părăsească gruparea italiană.

Mutu rămâne la Fiorentina. El e suspendat până la finalul
lui octombrie. Nu se pune problema să plece de acolo. Ce contract
îi poate oferi Partizan lui Mutu? Eu nu am cunoștință de așa
ceva
„, a spus Victor Becali la Sport.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lasconi, declarație surprinzătoare: "În ianuarie nu am avut bani să-mi plătesc rata!"
Lasconi, declarație surprinzătoare: "În ianuarie nu am avut bani să-mi plătesc rata!"
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Tăcerea lui Olăroiu, un răspuns: arabii explică, pe larg, culisele numirii românului pe banca Emiratelor
Tăcerea lui Olăroiu, un răspuns: arabii explică, pe larg, culisele numirii românului pe banca Emiratelor
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Grădinescu s-a întâlnit într-un bar cu arbitrul care a făcut praf meciul României! Explicaţia l-a năucit:
Grădinescu s-a întâlnit într-un bar cu arbitrul care a făcut praf meciul României! Explicaţia l-a năucit: "Zău?" | EXCLUSIV
Ce transformare radicală! Cum arată acum Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au făcut-o de nerecunoscut!
Ce transformare radicală! Cum arată acum Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au făcut-o de nerecunoscut!
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să spună codul PIN
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să…
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce pensie poate avea Valentin Ceaușescu de la statul român. Suma pe care o primește lună de lună
Ce pensie poate avea Valentin Ceaușescu de la statul român. Suma pe care o primește lună de lună
Mihai Bendeac, sărut cu Nelly Kent la o petrecere. Cum s-a terminat noaptea
Mihai Bendeac, sărut cu Nelly Kent la o petrecere. Cum s-a terminat noaptea
Se întoarce Călin Georgescu! Cutremur în România: Planul merge așa cum a fost gândit
Se întoarce Călin Georgescu! Cutremur în România: Planul merge așa cum a fost gândit
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel de doi ani. Vecinii, dezvăluiri șocante:
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel…
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×