Scandal în Turcia!** „E groasă rău la Fener”
Altă zi, alte arestări în Turcia. Ieri a venit rândul
președintelui vicecampioanei Trabzonspor, Sadri Sener, să fie
ridicat la primele ore ale dimineții de poliție, alături de alți
oficiali și foști oficiali ai fotbalului turc. Și n-ar fi exclus ca
Bursaspor, echipa lui Giani Kiriță, să prindă iar Liga Campionilor!
O decizie trebuie anunțată de către federația turcă până vineri,
data când expiră deadline-ul UEFA.
Cutremurul care a zgâlțâit serios fotbalul turc tinde să fie
resimțit de tot mai multe echipe. Fenerbahce e principala acuzată,
președintele Yildirim e după gratii și așteaptă procesul, alături
de alte 25 de persoane aflate în detenție provizorie. Dar valurile
de arestări începute duminica trecută nu s-au oprit. Ieri a fost
reținut și Sadri Sener, președintele lui Trabzonspor, echipă al
cărei sediu fusese perchiziționat pe 3 iulie. Sunt indicii clare că
„bătălia” în doi care s-a dus spre finalul campionatului trecut, în
Turcia, n-a fost deloc curată.
De întreaga situație poate profita Bursaspor, gruparea lui Giani
Kiriță, învinsa Stelei de duminică, din amicalul din Austria (1-0).
„Crocodilii” au încheiat sezonul pe trei, după Fener și Trabzon, și
nu par implicați în scandalul ce a șocat Turcia. Deocamdată se
pregătesc de Liga Europa, dar ar putea evolua, pentru a doua oară
în istorie, în cea mai galonată competiție intercluburi.
„N-ar fi rău să jucăm iar în Ligă. Deși cred că e greu să
se întâmple acest lucru. Să vedem. Oricum, trebuie să știm și noi
cât mai repede ce se va întâmpla. Să știm pentru ce ne pregătim!
Deocamdată doar pentru Europa League, dar n-am refuza Liga
Campionilor”, a declarat Giani Kiriță pentru
ProSport.
„Scandalul e cât
casa”
Pe lângă Sadri Sener, printre cei arestați și chemați ieri să dea
explicații la sediul poliției din Istanbul s-au aflat și alte nume
grele din fotbalul turc. Mahmut Ozgener, fost președinte al
federației, Mumtaz Karakaya, fost consilier al lui Ozgener, sau
Mehmet Levent Kizil, fost membru al Comitetului Executiv al
federației. „Scandalul e cât casa aici în Turcia. E «groasă
rău», cum se spune pe stradă, la Fener. E clar că sunt probe
importante împotriva lor. Dar ce s-a întâmplat ne-a luat pe toți
prin surprindere. Și pe noi, fotbaliștii”, a comentat
Kiriță. Nu se poate estima exact când și cum se va finaliza
scandalul, dar pe plan sportiv, deciziile trebuie luate rapid de
federația turcă. Vineri expiră termenul până când poate comunica
celor de la UEFA echipele care vor evolua în sezonul viitor al
cupelor europene, iar campionatul stă să înceapă. Debutul noului
sezon e programat pe 5 august, dar nu e exclusă o amânare.
8
meciuri a evoluat Kiriță pentru Bursaspor în
sezonul trecut. Fundașul român, al cărui contract cu „crocodilii”
expira în această vară, și-a prelungit înțelegerea cu încă un
an
Am înțeles că s-au dat bani unor jucători să se dea
loviți sau să joace prost
Giani Kiriță, fundaș Bursaspor
N-a
jucat deloc în Ligă
Ex-dinamovistul n-a simțit încă „live” gustul Ligii Campionilor!
Nici cu „câinii”, nici cu „crocodilii”! În 2010, când Bursa a luat
campionatul și a evoluat în premieră în Ligă, fundașul român n-a
fost folosit niciun minut. Iar Bursa a fost ciuca bătăilor,
golaveraj 2-16, cu un singur punct, într-o grupă cu Manchester
United, Valencia și Rangers.
CESENA
– Mutu
s-a uitat la Harry Potter
Adi Mutu a efectuat ieri-dimineață primul antrenament serios
alături de noua sa echipă, Cesena. Internaționalul român a fost
extrem de jovial, părând că abia așteaptă începutul noului sezon.
Au fost două sesiuni de pregătire, iar spre seară Mutu&Co. au
avut parte și de relaxare. Antrenorul Giampaolo și-a dus elevii la
film, „Harry Potter și Talismanele Morții – Partea I”.
INTER /
REUNIRE – Chivu: „Mi-am făcut
vacanța fără cască”
Românii Chivu și Alibec au fost prezenți duminică seara la reunirea
lotului lui Inter Milano. Acțiunea a avut loc la Pinzolo, o
stațiune turistică alpină din nordul Italiei. „Sunt bine,
mi-am făcut vacanța fără cască”, a spus Chivu la microfon,
în momentul prezentării sale. Chivu a refuzat în această vară o
ofertă de la Valencia și a rămas deocamdată la Inter.
CM UNDER
17 – Mexic, campioana
lumii
Mexic e noua campioană mondială Under 17, după ce a câștigat finala
turneului pe care l-a și găzduit. „El Tri” s-a impus cu 2-0 în fața
Uruguayului, în ultimul act al competiției, grație reușitelor lui
Briseno (31) și J. Casillas (90+2). Finala s-a disputat luni
dimineața, pe celebra arenă „Azteca”, din Ciudad de Mexico, în fața
a 100.000 de fani! E pentru a doua oară când Mexic câștigă CM la
acest nivel de vârstă, după titlul din 2005. În finala mică s-a
impus Germania, 4-3 cu Brazilia.