Scandalos! Fanii lui Rangers au invadat postarea despre Ianis Hagi pentru a-i cere demisia antrenorului Philippe Clement

SURSĂ Profimediaimages
Vezi galeria foto - 6 poze

Fanii celor de la Glasgow Rangers au luat cu asalt o postare pe care clubul din Scoția a făcut-o pentru Ianis Hagi, chiar în ziua în care internaționalul român împlinește vârsta de 26 de ani.

Suporterii scoțieni și-au pierdut răbdarea cu antrenorul echipei și au profitat de postarea făcută de Rangers pentru a cere demisia lui Philippe Clement.

Fanii lui Rangers i-au cerut demisia lui Philippe Clement

Fanii celor de la Glasgow Rangers au luat cu asalt o postare pe care clubul din Scoția a făcut-o pentru Ianis Hagi, chiar în ziua în care internaționalul român împlinește vârsta de 26 de ani. Suporterii scoțieni și-au pierdut răbdarea cu antrenorul echipei și au profitat de postarea făcută de Rangers pentru a cere demisia lui Philippe Clement.

Astfel, pe lângă mesajele de „La mulți ani” pe care i le-au transmis românului, suporterii au încercat să se facă auziți și au transmis mai multe mesaje conducerii clubului.

Ce au comentat suporterii lui Glasgow Rangers la postarea despre Ianis Hagi:

„Clement, pleacă!”
„La mulți ani, Ianis. Este minunat să te văd din nou jucând pentru noi, unul dintre puținele lucruri pozitive pentru noi din acest sezon! Ar trebui să ne construim echipa în jurul acestui om”
„Dați afară staff-ul”
„Nu l-ați dat încă afară pe Clement?”
„Bun, acum să-l dați afară pe Clement”
„El (n.r. Clement) trebuie să plece imediat”

Frank McAvennie crede că Ianis Hagi este un fotbalist util pentru Rangers

Frank McAvennie, în vârstă de64 de ani, fostul atacant al naționalei Scoției și al lui Celtic, pentru care a bifat 55 de meciuri și 27 de goluri, crede că Ianis Hagi este un jucător de calitate, care o poate ajuta în mod decisiv pe Rangers să câștige meciuri. Totodată, acesta crede că românului i s-a comis o nedreptate în momentul în care a fost trimis la echipa a doua, din cauza unei clauze pe care o avea în contractul cu echipa.

„A fost o rușine că băiatul (n.r. Ianis Hagi) nu juca. Cred că este un jucător bun, nu performează săptămână de săptămână, dar este genul de jucător care poate schimba meciurile.

Acesta este genul de jucători de care ai nevoie, iar Rangers nu a avut asta. Celtic au în abundență, iar Rangers nu a avut de ceva vreme. Să ai un băiat care are asta și să nu-l joci este o rușine pentru mine”, a spus Frank McAvennie, la Football Insider.

Publicat: 22 10. 2024, 15:55