Mutu a ajuns, la 32 de ani, să joace la o formație al cărei obiectiv este rămânerea în Serie A. Ar fi putut evolua acum la o echipă foarte bună din Europa, dar scandalurile în care a fost implicat i-au creat o imagine de băiat rău, de care cluburile mari se feresc.
A jucat la Inter, Chelsea și Juventus, dar capriciile l-au transformat dintr-un mare talent într-un jucător care la 32 de ani mai are puține perspective. De fapt, una singură, care s-a și concretizat ieri, prin semnarea contractului cu Cesena. După scandalul „Cocaina” din 2004 și o scurtă escală la Torino, Mutu își găsise liniștea la Fiorentina, echipă pentru care a evoluat într-o semifinală de Cupa UEFA și în două ediții de Liga Campionilor. A devenit rege la Florența, dar Mutu nu și-a putut schimba năravul și la începutul lui 2010 a fost din nou suspendat pentru dopaj. Fusese depistat pozitiv cu sibutramină și, recidivist fiind, a primit interdicție de a juca timp de nouă luni. I s-a iertat și acest episod, dar la scurt timp după revenirea pe teren, a avut un conflict aprins cu antrenorul Mihajlovic.
Milan și Juventus l-au vrut, dar au renunțat la idee
Evoluțiile sale au devenit tot mai șterse, iar oficialii „viola” voiau cu orice preț să scape de el. S-a vorbit despre oferte de la Inter, Milan, Juventus sau Marseille, dar Adrian a terminat prin a pleca gratis la Cesena, o echipă al cărei obiectiv este salvarea de la retrogradare.
În 2006, Mutu a agresat un ospătar din Constanța, iar patru ani mai târziu a bătut un alt ospătar, de data aceasta albanez
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER