Viața de antrenor este foarte dificilă. Pe lângă faptul că aceștia rămân își păstrează funcțiile doar dacă au rezultate favorabile, există partide în care scorul nu mai contează la un moment dat.
Un astfel de episod l-a trăit și Ladislau Boloni, antrenorul lui PAOK, care a fost extrem de nervos după meciul pe care echipa sa l-a câștigat în deplasarea de la Kerkyra, scor 4-0, și în care Costin Lazăr a marcat o dublă.
Boloni a povestit o întâmplare incredibilă, pe care a întâlnit-o în premieră în cariera de antrenor.
„Eu am un obicei. Beau foarte multă apă în timpul unui joc. Astăzi, exact înainte de pauză, am avut neapărată nevoie să merg la toaletă. I-am cerut voie arbitrului, însă m-a refuzat. Totuși, am plecat, fiindcă nu se mai putea. Când m-am întors, centralul m-a eliminat, spunându-mi că n-aveam voie să părăsesc banca tehnică în timpul desfășurării jocului”, a declarat antrenorul celor de la PAOK.
Din cauza acestei întâmplări nefericite, dar și din cauză că a fost înjurat pe tot parcusul partidei, antrenorul se gândește serios să părăsească clubul grec.
„Pe tot parcursul meciului cu Kerkyra, cineva s-a poziționat în spatele locului unde stăteam eu și m-a înjurat într-o română stricată. Îmi pare foare rău, dar n-am de gând să tolerez acest tratament de care am parte numai de când am venit în Grecia. Mă gândesc foarte serios să plec de la PAOK”, a mai declarat tehnicianul de 59 de ani.
CLICK AICI pentru a vedea golurile înscrise de Costin Lazăr
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER