VfB Stuttgart n-a avut nicio șansă în fața unei echipe foarte determinate a lui Schalke. Maxim a fost titular, dar a fost schimbat în minutul 63.
Jucătorii lui Keller au impus ritmul încă din primul minut și l-au menținut până la final. Cu un joc de apărare bun și cu o ofensivă inspirată, Schalke s-a impus la scor. Scorul a fost deschis de Farfan în minutul 34 și tot el a făcut 2-0, dintr-un penalty obținut imediat după pauză. Schneider a încercat să schimbe în speranța revenirii, însă Saraer (intrat în locul lui Maxim), Leitner și Harnik n-au reușit mare lucru. Cei care au marcat au fost to cei de la Schalke, în minutul 70, prin Jones.
Cât despre Maxim, acesta pare într-o scădere de formă. Internaționalul român n-a mai repetat evoluțiile excelente din prima parte a campionatului și a fost schimbat în minutul 63. Cu toate aceaste, site-ul whoscored.com i-a acordat nota 6.7, a patra cea mai mare din echipă. Maxim a jucat în nota echipei, însă n-a mai fost jucătorul care a făcut diferența.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER