Secretul revenirii lui Marica: „Pentru prima dată în trei ani, am jucat ce-mi place mie!”

Ciprian Marica a dezvăluit secretul exploziei sale din ultima
etapă din Bundesliga, în care atacantul
a înscris un gol și a dat alte trei pase decisive
în meciul
Stuttgart – Werder Bremen, scor 6-0.

„Pentru prima dată în trei ani, am jucat ce îmi place
mie, antrenorul m-a pus exact unde trebuie. Țin să mulțumesc
conducerii că a avut răbdare cu mine și sper să le răsplătesc
încrederea cu evoluții precum cea din partida cu Werder
Bremen”
, a declarat Ciprian Marica pentru cancan.

După evoluția de excepție pe care atacantul român a avut-o în
weekend, ziarul francez „L’Equipe” l-a declarat
jucătorul etapei în Bundesliga
.

„De-abia așteptam să vină acest meci. Ce fotbalist nu ar
vrea să joace împotriva Italiei? Va fi un amical foarte bun pentru
cei veniți de mai puțin timp în circuitul naționalei, dar și o
ocazie pentru Răzvan de a-și măsura forțele cu o super-putere a
lumii”
, a mai adăugat Marica în legătură cu meciul amical
pe care naționala României îl va disputa cu selecționata similară a
Italiei pe data de 17 noiembrie.

Publicat: 09 11. 2010, 15:12
Actualizat: 09 11. 2010, 15:17