Scandalul de la antrenamentul de luni al lui Deportivo la Coruna nu a rămas fără urmări. După ce Florin Andone și Alejandro Arribas s-au luat la bătaie sub ochii colegilor, după un contact mai dur, clubul galician a decis să-l pună pe lista de transferuri pe fundașul de 28 de ani.
La 24 de ore după ce Cristobal Parralo a anulat ședința de pregătire și i-a trimis pe jucătorii lui Depor la cabine, spaniolii de la El Gol Digital anunță că șefii clubului de pe Riazor au concluzionat că vina pentru întregul scandal îi aparține lui Arribas, care va fi pus imediat pe lista de transferuri.
Pentru Florin Andone, momentul tensionat petrecut luni nu e primul al carierei. Pe vremea când îmbrăca tricoul Cordobei, atacantul naționalei a fost implicat în alte două incidente violente cu coechipieri.
Autor a doar două goluri și două pase de gol în acest sezon, Andone (24 de ani) pare că a pierdut lupta pentru titularizare cu Lucas Perez, atacantul readus de la Arsenal.
Cât despre Arribas, o eventuală plecare a acestuia nu pare o pierdere importantă pentru Depor, în condițiile în care fundașul a strâns doar trei meciuri în acest sezon, toate sub comanda lui Pepe Mel, antrenorul înlocuit de Parralo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER