„Șefii m-au întrebat de Keșeru! S-ar potrivi perfect la Getafe!”
Claudiu Keșeru este aproape de un transfer la Getafe. Contactat de ProSport. Cosmin Contra a confirmat interesul grupării din Primera Division pentru internaționalul de tineret și spune că atacantul s-ar mula perfect pe stilul de joc al ibericilor.
"Claudiu Keșeru e singurul fotbalist român de care m-au întrebat cei din conducere. Le-am zis că e căpitanul naționalei de tineret a României, că e un atacant de mare perspectivă și că i s-ar potrivi stilul de joc al lui Getafe", a declarat Cosmin Contra pentru ProSport.
FC Vaslui și-a manifestat interesul pentru atacantul de la FC Nantes în urmă cu câteva zile, dar Adrian Porumboiu a anunțat în cursul zilei de azi că tratativele cu Keșeru au fost sistate.