Dan Petrescu a primit astăzi o veste extrem de proastă. Comisia de Disciplină din campionatul Rusiei l-a suspendat șase etape și l-a amendat cu 50.000 de ruble (aproximativ 1.300 de euro), pentru incidentele de la meciul cu Dinamo Moscova. Atunci, antrenorul român a contestat vehement arbitrajul și i-a împins pe „cavalerii fluierului”.
Conducerea lui Kuban Krasnodar a anunțat că va face apel. Dacă decizia se va menține, Dan Petrescu își va conduce echipa din tribune, în primele șase meciuri din sezonul următor.
Șeful lui Kuban Krasnodar, Suren Mkrtchyan, s-a arătat destul de deranjat de pedeapsa primită de antrenorul pe care-l are sub contract. În opinia sa, Dan Petrescu ar trebui să încerce să se controleze mai mult în timpul meciurilor:
„Ei bine, e grav, vom juca fără antrenor în începutul campionatului. Am făcut tot ce-am putut, dar Federația l-a suspendat pe Dan Petrescu pentru 6 meciuri, deoarece l-a împins pe arbitru, așa cum au arătat și imaginile video.
Antrenorul, precum și oricare angajat al clubului, trebuie să facă doar ce este regulamentar, pentru a evita suspendările. Această latură a personalității lui Dan Petrescu nu este o scuză pentru ceea ce s-a întâmplat. Dan Petrescu trebuie să aibă un control mai bun asupra gesturilor sale”, a declarat șeful lui Kuban.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER