Simbioza Rădoi-Oli! Rădoi, primul transfer cerut de antrenor la Al Ahli

În prezent, Rădoi câștigă trei milioane de euro pe an la Al Ain

Trecerea lui Olăroiu de la campioana Al Ain la vicecampioana Al Ahli poate însemna răsturnarea polilor de putere din campionatul Emiratelor Arabe Unite. Entuziasmul șefilor noii echipe a lui Cosmin Olăroiu i-a făcut să îi facă românului un contract de 4 milioane de euro pe an și să îi plătească acestuia clauza de reziliere.

Ca o altă dovadă de simpatie, Olăroiu poate primi un cadou pe care l-a cerut aproape la fiecare formație pe care a antrenat-o în țările arabe. Dorința antrenorului este de a-l avea alături pe Mirel Rădoi (32 de ani), iar transferul se poate face în zilele următoare. Asta mulțumită și unei decizii a guvernului palestinian, care i-a acordat cetățenie lui Luis Jimenez, un fotbalist al lui Al Ahli.

Astfel, clubul beneficiază de un loc pentru jucătorii extracomunitari, iar intențiile sunt să aducă un fotbalist de profil defensiv. Presa din Emiratele Arabe Unite susține că acesta este chiar fostul jucător al Stelei, care a lucrat sub comanda lui Olăroiu la Al Ain, dar și la Al Hilal, în Arabia Saudită.

ALTE ȘTIRI DIN FOTBALUL EXTERN:

EVERTON
Gruparea engleză a reușit primul transfer din era noului antrenor Roberto Martinez. Atacantul Barcelonei, Gerard Deulofeu, a fost împrumutat un an la Everton.

BAYERN
Rummenigge, președintele lui Bayern, a explicat de ce echipa sa l-a preferat pe Gotze în locul lui Neymar: „Am avut mulți sud-americani care au avut probleme de adaptare la viața din Europa”.

ARSENAL
Formația antrenată de Arsene Wenger are de gând să se întărească puternic în această vară. Profitând de dorința lui Suarez de a pleca de la Liverpool, gruparea londoneză vrea să ofere 40 de milioane de euro în schimbul atacantului.

MILAN
Adriano Galliani, vicepreședintele rossonerrilor, a anunțat că Robinho este aproape de a juca pentru Santos în sezonul viitor. Brazilienii doresc să îl împrumute pentru un an pe atacant.

JUVENTUS
Tevez (foto) le-a răspuns celor care l-au acuzat că are șase kilograme în plus: „Nu este nimic adevărat. Nu m-am cântărit încă și mă apucă și râsul când văd ce se scrie despre mine”.

SWANSEA
Wilfred Bony, golgheterul campionatului olandez anul trecut, a semnat cu Swansea. Conform presei din Anglia, transferul s-a realizat pentru suma de 15 milioane de euro.

Publicat: 11 07. 2013, 09:01
Actualizat: 11 07. 2013, 09:02